Supa greceasca cu peste
Mod de preparare
Foarte buna, foarte sanatoasa si asta in conditiile in care are doar 100 de calorii in fiecare portie. Ingredientele sunt pentru trei portii, pentru ca trebuie mancata la o singura masa!Ingrediente:
300 de grame de file de peste alb, o ceapa mare, un morcov, o telina mica, un dovlecel, un ardei gras rosu, o cana de lapte degresat, zeama de la o lamaie, o legatura de patrunjel, un varf de cutit de cimbru uscat, sare, ulei de masline.
Preparare:
1. Portioneaza pestele in trei. Taie toate legumele marunt si caleste-le in putin ulei de masline si un praf de sare, intr-o oala cu capac. Lasa-le sa fiarba, la foc mic, circa 15 minute.
2. Adauga bucatile de peste. Lasa totul sa fiarba la foc mic, maxim 10 minute. Potriveste de sare. Da deoparte.
3. Adauga in supa sucul de la lamaie, numai dupa ce supa s-a racorit putin. Adauga cimbru uscat si verdeata, tocata foarte fin, apoi o cana de lapte.
Sfat Eva: Crescand putin continutul caloric, poti inlocui laptele degresat cu o lingura de smantana slaba.