Ciorbă de pui cu tarhon
Supe si ciorbe / 11.11.2010

Mod de preparare

Asta-i o ciorbă atât de simplă încât o poate face şi o studentă la violoncel, pe reşoul din camera de cămin (aud totuşi că mai nou unele camere de cămin au maşină de gătit în toată legea).

 

E şi uşoară şi hrănitoare, şi acrişoară şi parfumată în acelaşi timp.
Pentru patru porţii aveţi nevoie de o jumătate de piept de pui (dacă-i cu os, nu se supără nimeni) pe care-l spălaţi şi-l tăiaţi în bucăţi nu prea mari dar nici tare mici. Vă mai trebuie un ardei gras roşu şi umflat, doi morcovi potrivit de mari, un păstârnac şi două cepe. Spălaţi-curăţaţi legumele şi tăiaţi-le-n bucăţi potrivit de mici (dacă-s prea mici, se vor sfărâma la fiert). Ceapa se toacă mărunt. Se amestecă toate într-o oală, cu două linguri de ulei. Odată săvârşită treaba asta, puneţi oala pe foc mic şi amestecaţi în ea până-n zece minunte (din când în când, nu mereu).

În vremea asta, toate cele din oală îşi vor fi schimbat culoarea. Acoperiţi-le cu apă, adăugaţi două rămurele de tarhon şi sare câtă vă pofteşte inima apoi puneţi capacul. Lăsaţi să fiarbă trei sferturi de ceas apoi stoarceţi în ciorbă zeama dintr-o jumătate de lămâie. Stingeţi focul şi pipăraţi ciorba apoi puneţi în ea niscai frunze de pătrunjel. Puneţi capacul peste oală şi lăsaţi-o la odihnă cinci minute. Greu am rezistat tentaţiei de a o drege cu smântână ca-n Ardeal, dar în cele din urmă limpezimea a învins. Nu vă lăsaţi intimidaţi de cei bănuţi de grăsime de la suprafaţa ciorbei, e dovedit, creierul uman are nevoie de grăsime pentru a funcţiona în parametri normali.

Timp de preparare: 1 oră

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro