Ciorbă acră de porc
Supe si ciorbe / 31.01.2017

Ingrediente

- 500 g carne porc fără grăsime
- 2 morcovi
- 1 ceapă mare
- 2 cartofi
- 2 roşii
- 1 ardei verde
- 2 linguri pastă de ardei dulce
- 2 linguri borş
- leuştean
- sare
- piper

Mod de preparare

Se taie carnea de porc cubuleţe mici şi se fierbe aproximativ jumătate de oră separat pentru a obţine un preparat cât mai uşor.

Între timp se taie morcovul rondele, ceapa şi ardeiul se toacă mărunt, roşiile şi cartofii cubuleţe şi se aruncă toate într-o oală cu apă şi se pun şi ele la fiert. Când dau o dată în clocot, se adaugă carnea pe jumătate fiartă, scursă de apă în prealabil. Se asezonează cu sare şi piper, iar după încă o jumătate de oră de fiert se pune pasta de ardei dulce. Ciorba se lasă la foc mediu până când carnea se frăgezeşte, după care se adaugă borşul şi leuşteanul.

Se poate servi cu ardei iute sau ceapă roşie!







 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro