Peşte la cuptor cu ciuperci
Ingrediente
1 kg peşte,
zarzavat de supă,
500 g ciuperci,
2 linguri unt,
1 lingură făină,
1 ceaşcă smântână sau lapte,
100 g brânză rasă.
Mod de preparare
Se fierbe în apă cu sare şi zarzavat, morun, nisetru sau păstrugă.
După ce s-a răcit, se taie bucăţi mici.
Se curăţă ciupercile, se taie felii nu prea subţiri şi se înăbuşă cu o lingură de unt şi sare.
Se face un sos dintr-o lingură de unt şi o lingură de făină, şi se stinge cu o ceaşcă de smântână sau lapte.
Separat se pregăteşte brânza rasă (sau caşcaval).
Se unge o tavă cu unt.
Se aşază alternând, rânduri de peşte, ciuperci, sos, brânză.
Ultimul rând trebuie să fie de sos; se presară brânza şi se pune la cuptor să se rumenească.