Ingrediente
- 1 kg făină
- 70 g drojdie proaspătă
- 500 ml lapte
- 200 g zahăr
- 3 ouă
- 150 g de margarină/unt/ulei
- 2 plicuri zahăr vanilinat
- coaja rasă de la o lămâie mică
Mod de preparare
Drojdia se pune într-un bol mic cu puţin zahăr şi 5 linguri de lapte şi se lasă la crescut.
Între timp, făina se pune într-un vas mare, apoi se adaugă ouăle bătute bine. Topim zahărul în lapte, punem aromele şi le punem peste făină. La final, adăugăm drojdia crescută şi margarina topită şi se amestecă până se obţine o compoziţie omogenă.
Se lasă coca la crescut până i se dublează volumul. Când e gata, din compoziţia rezultată se întind foi având grosimea de 1 cm. Cu un pahar se fac forme rotunde pe care le prăjim în ulei din abundenţă bine încins.
Se pudrează gogoşile şi se servesc calde sau reci. Poftă bună!