Ingrediente
- 1 pui - 2 cepe - 4 morcovi - 5 cartofi - 1 leg. patrunjel - un praf de sare - un praf de piper - 100 g unt - 200 g gris - 3 oua
Mod de preparare
Se ia puiul si se parleste deasupra focului de la aragaz sa scapam de eventualii tulei ramasi. Se freaca cu malai si sare dupa care se spala .Se portioneaza, se spala cu apa rece din nou iar portiile facute se pun la fiert la foc mic. Se ia spuma din cand in cand. Legumele se curata, se spala ,ceapa se taie in patru, cartofii se taie cuburi iar morcovii rondele. Cand carnea este aproape fiarta adaugam legumele taiate si continuam fierberea la foc mic.O mare parte din carne o scoatem dupa ce s-a fiert si o servim la felul doi ca ostropel de pui cu usturoi. Prepararea galustelor: Se sparg ouale, se separa galbenusul de albus si se amesteca bine untul cu galbenusurile si sarea. Apoi se adauga grisul putin cate putin, albusul care in prealabil a fost batut si se amesteca pana obtinem o compozitie compacta, adica nici prea tare nici sa curga. Se scoate ceapa din supa si se adauga galustele una cate una cu lingura, dupa ce s-a dat o forma galustii folosind a doua lingura, se lasa usor in supa fiecare galusca. Se verifica gustul se mai fierbe la foc mic pana la 15 minute , se adauga patrunjelul taiat marunt si supa este gata. Pofta buna !