Calzone cu legume coapte
Mancaruri / 05.06.2013

Ingrediente

Ingrediente pentru 4 calzone medii: - o portie de aluat pentru pizza (dar inlocuim laptele cu apa) - 300g ciuperci champignon mixte (brune si albe) - un dovlecel mare - o vanata mare - un ardei gras rosu - un ardei gras verde - 3-4 salote sau o o ceapa medie - 1 ardei iute - 3-4 catei de usturoi - o legatura ceapa verde - ½ borcan de sos pentru paste(simplu, cu rosii si busuioc) - ulei de masline - sare, piper, busuioc, oregano, nucsoara proaspat macinata - seminte de susan

Mod de preparare

Pe plita sau in tigaia grill coacem vinetele si dovleceii, pe care le taiem in felii de ½ cm. Ardeii grasi ii coacem la fel ca si pentru zacusca sau pentru salata bulgareasca de ardei: ii punem pe plita si ii intoarcem pe toate partile, pana sunt bine copti si negri, apoi ii curatam de coaja, de cotor si de pielite si ii taiem fasii. Intre timp, intr-o tigaie mare, incingem o lingura de ulei de masline si punem asa: salotele taiate marunt, ceapa verde taiata rondele mici, usturoiul taiat marunt, ardeiul iute, pe care il curatam de seminte si nervuri si il tocam marunt, ciupercile pe care le taiem felii subtiri. Le calim pe toate impreuna, pana sunt toate moi si condimentam dupa gust cu sare, piper si cu ierburi aromatice uscate: busuioc, oregano si un strop de nucsoara proaspat macinata. Din aluat intindem o foaie mare, de 1 cm grosime si cu ajutorul unui bol mare, de 26-28cm diametru, taiem cercuri din aluat. Pe fiecare disc de aluat punem asa: sos de rosii, apoi fasii de dovlecel la gratar, vinete coapte, fasiile de ardei copt, 2 linguri bune din amestecul de ciuperci. Se condimenteaza,dupa gust.Inchidem apoi discurile de aluat, fix pe la jumatate asa, le asezam in tava, pe hartie de copt. Cu o pensula de patiserie, ungem fiecare pizza cu un strop de ulei de masline si presaram deasupra seminte de susan. Coacem pizza in cuptorul incins la 180°C 35-40 de minute, sau pana e frumos rumenita.Pofta mare!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro