Ingrediente
2-3 bucăţi de piept de pui
spanac proaspăt, în funcţie de câtă umplutură vrei să iasă
o cutie cu brânză ricotta sau telemea sfărâmată, în funcţie de gust
usturoi
sare
piper
ulei de măsline
cimbru.
Mod de preparare
Pieptul de pui se tamponează cu şerveţele pentru a fi complet uscat.
Se pune fiecare bucată între o folie alimentară şi se bate pentru a se uniformiza.
Se aşază bucăţile una lângă cealaltă ca să le poţi rula.
Spanacul se căleşte cu puţin ulei de măsline şi usturoi până când se evaporă apa.
Se amestecă apoi cu brânza şi se asezonează cu condimentele dorite, după gust.
Se întinde amestecul de spanac cu brânză peste pieptul de pui, se rulează şi se aşază într-o tavă de chec în care s-a pus hârtie de copt.
Se presară cimbru peste ruladă şi se unge cu puţin ulei de măsline.
Se acoperă tava cu folie de aluminiu şi se introduce la cuptorul încins în prealabil la 180 de grade Celsius.
Se lasă acoperită o jumătate de oră, după care se mai lasă aproximativ o jumătate de oră descoperită.
Se poate servi caldă alături de o salată de crudităţi sau legume trase în unt, dar va fi la fel de gustoasă şi rece.