Ești uituc? Este un semn că ai o inteligență aparte
Îi invidiai pe colegii care puteau să memoreze totul, pentru care examenele și testele erau ușor de trecut? Te enervează faptul că ești uituc? Ei bine, știința este de partea ta.
În plus, o memorie bună nu echivalează cu o inteligență aparte.Știai că ai o inteligență deosebită dacă ești uituc?
Creierul uită anumite lucruri și își amintește altele. Uitarea este la fel de importantă precum amintirea lucrurilor. Potrivit unei noi cercetări, creierul uman lucrează în mod activ pentru a uita.
Doi cercetători de la Universitatea din Toronto au revizuit literatura de specialitate în ceea ce privește amintirea, cunoscută sub numele de persistență, și uitarea, cunoscută ca tranziție. Cercetarea, publicată în revista Neuron, a ajuns la concluzia că uitarea este la fel de importantă pentru memorie precum amintirea.
De fapt, cercetătorii sunt de părere că scopul memoriei nu este să păstreze cele mai exacte informații în timp, ci să ghideze și să optimizeze procesul de luare a deciziilor inteligente, prin păstrarea informațiilor pertinente.
Este important să fie uitate detaliile irelevante pentru ca, în schimb, creierul să se concentreze asupra lucrurilor care îl vor ajuta la luarea deciziilor în lumea reală. Când îți amintești doar ideile principale ale unei conversații sau ale unei întâlniri sociale, spre deosebire de fiecare detaliu, înseamnă că sunt uitate detalii de către creierul tău, dar create amintiri care sunt mai utile pentru luarea deciziilor și prezicerea viitorului.
În trecut, cercetarea neurobiologică asupra memoriei se concentra asupra mecanismelor celulare implicate în stocarea informațiilor, dar mai puțină atenție a fost acordată celor implicate în uitare. Până în prezent, se presupunea de multe ori că această inabilitate de a-ți aduce aminte este un eșec al mecanismelor implicate în stocarea sau amintirea informațiilor.
Însă au fost găsite multe dovezi în cercetarea recentă, care implică faptul că există mecanisme care să promoveze pierderile de memorie și că acestea sunt diferite de cele implicate în stocarea de informații. Cu alte cuvinte, creierul uman lucrează activ la uitarea acelor chei de pe dulap.
Care sunt mecanismele care stau la baza acestui proces?
Unul dintre mecanisme presupune slăbirea sau eliminarea conexiunilor sinaptice dintre neuronii în care sunt codificate amintirile. Un alt mecanism presupune generarea de noi neuroni în hipocampus. Pe măsură ce noii neuroni se integrează în hipocampus, noile conexiuni schimbă circuitele existente și suprascriu memoriile stocate în acele circuite, făcându-le mai puțin accesibile. Acest lucru poate explica de ce copiii uită atât de multe informații, având în vedere că hipocampusul lor produce mai mulți neuroni noi.
De ce uităm?
De ce folosește creierul atât de multă energie pentru a stoca amintiri, dar și pentru a încerca să uite informații? Există două motive pentru care s-ar putea să vrei să uiți cel puțin unele informații pe care le întâlnești. Unul este că te afli într-o lume în continuă schimbare, în care informațiile vechi sunt depășite și nu sunt la fel de important de reținut. Dacă te plimbi prin lume, iar creierul tău activează în mod constant amintiri multiple, îți este mai greu să iei o decizie în cunoștință de cauză. Al doilea motiv este faptul că uitarea ne ajută să luăm decizii mai bune, permițându-ne să generalizăm evenimentele trecute în unele noi. În domeniul inteligenței artificiale, acest principiu se numește regularizare și funcționează prin crearea unor modele simple pe calculator care prioritizează informațiile de bază, dar elimină detalii specifice atunci când analizează seturi uriașe de date.
Memoria își dă interesul să te facă o persoană inteligentă, care poate lua decizii în funcție de circumstanțe, iar un aspect important este abilitatea de a uita informații.