Păstrăv în fulgi de porumb
Ingrediente
2 păstrăvi curăţaţi şi spălaţi
200 g iaurt
100 g pesmet
200 g fulgi de porumb fără adaosuri de zahăr
2 roşii
1 lămâie
3 căţei de usturoi
sare, piper şi boia dulce
Mod de preparare
În prima fază iaurtul se sărează-piperează-boiază şi se amestecă bine cu zeama de lămâie. În acest amestec se aşează păstrăvii şi se lasă o oră la rece. În paralel, pesmetul se pune peste fulgii de porumb uşor fărâmiţaţi, iar prin acest amestec se tăvălesc păstrăvii care mai apoi se prăjesc în ulei până devin crocanţi.
Preparatul se serveşte cu roşii tăiate cubuleţe, usturoi zdrobit, sare şi pătrunjel verde.