Frittata cu dovlecei si cartofi
Mancaruri / 10.05.2013

Ingrediente

6 oua, 1 dovlecel, 2-3 cartofi, 50 ml ulei, 1 ceapa, 1 ardei rosu, 150-200 g cascaval, 1 legatura marar, sare, piper.

Mod de preparare

Se curata si se spala legumele. Dovlecelul si cartofii se taie rondele, ceapa julien, iar ardeiul marunt. Se caleste ceapa impreuna cu ardeiul intr-o tigaie cu uleiul, pana se inmoaie. Se scot pe o farfurie, iar in uleiul ramas, se calesc, pe rand, rondelele de dovlecei si cartofi, pana se rumenesc putin. Se unge cu ulei o forma pentru tarta sau un vas termorezistent. Se aseaza un strat de cartofi, apoi unul de dovlecei, iar deasupra se pun ceapa si ardeiul. Se bat ouale cu sare, piper si mararul tocat, dupa care se toarna peste legumele din tava/vas, se rade deasupra cascaval, apoi se introduce tava/vasul la cuptor.Preparatul se coace la foc mediu, timp de 20-30 de minute, pana cand cascavalul se topeste si formeaza o crusta aurie. Pofta buna!

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro