Dosar Eva. 10 celebrități din România care au ajuns la spital în 2012

Alexandra Stan, cu perfuzii în Turcia

Viața de artist își spune cuvântul, indiferent de vârstă. Din cauza oboselii acumulate şi a efortului susţinut, cântăreaţa a avut probleme în primăvară, în timp ce se afla în Turcia.

Cântăreaţa a ajuns la spital după un concert susţinut în Turcia, într-un weekend din luna martie, după o cădere de calciu, pe fondul oboselii. Reprezentanţii vedetei au declarat pentru Click! că vedeta a fost internată de urgenţă într-o rezervă a Spitalului German din Istanbul, una dintre cele mai mari clinici private din Turcia.
Alexandra Stan a stat câteva ore la perfuzii şi i s-au administrat calciu şi glucoză. Tratamentul a dat rezultate, iar artista a fost externată. "I s-au făcut un set de analize, pentru a vedea care este stare finală. A avut o cădere de calciu, motiv pentru care a leşinat, dar nu e nicio panică. Din cauza oboselii şi a stresului se întâmplă oricui", au declarat reprezentanţii cântăreţei.

Alexandra Stan ar fi trebuit să participe la o petrecere în localitatea italiană Frosinone, dar problemele de sănătate nu i-au mai permis să fie prezentă.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro