Un spatiu de lucru organizat pentru copilul tau
Casă şi familie · Copii / De Alina Bleaja, 05.09.2007

Incepe o perioada stresanta pentru micutul tau - scoala... Sa nu uitam insa ca stresul nu te scuteste nici pe tine, ca parinte, de vreme ce ai misiunea de a-l ajuta sa fie...

Incepe o perioada stresanta pentru micutul tau - scoala... Sa nu uitam insa ca stresul nu te scuteste nici pe tine, ca parinte, de vreme ce ai misiunea de a-l ajuta sa fie cat mai organizat cu putinta, pentru a se putea concentra asupra temelor.

Spatiul de lucru trebuie sa fie astfel amenajat, incat sa corespunda nevoilor elevului, dar si standardelor de eficienta. Sfaturile noastre te vor ajuta sa gasesti biroul ideal pentru scolarul tau!

Efectuarea temelor poate fi o corvoada pentru foarte multi elevi si, adesea, acest lucru se datoreaza lipsei de organizare si faptului ca toate cartile, caietele si instrumentele necesare nu se afla la indemana.

Un spatiu special destinat studiului si desemnat in acest scop in apartamentul familiei tale poate ajuta elevul sa se organizeze mai bine, sa isi pastreze toate ustensilele intr-un singur loc si sa usureze tranzitia spre perioada de timp dedicata invatarii acasa.

Un birou incapator

Totul porneste de la acest element de mobilier extrem de important pentru elevii de toate varstele. In mod special, elevii din clasele primare au nevoie de o suprafata neteda pentru scris, cum ar fi o masa sau un birou, precum si de un scaun confortabil, care sa ii ajute sa pastreze o postura adecvata si cat mai dreapta a spatelui, evitand in acest fel suprasolicitarea coloanei vertebrale.



Suprafata biroului trebuie sa fie cat mai bine organizata, fara sa se regaseasca in aceasta zona altceva decat instrumentele si ustensilele necesare realizarii temelor. In mod ideal, biroul trebuie sa fie amplasat intr-una dintre camerele care nu au acces la televizor, combina muzicala sau alte distractii care pot diminua atentia pe care elevul o acorda lectiilor.

Extrem de important este ca dimensiunile biroului sa fie adaptate varstei, inaltimii si greutatii copilului tau.

Avand in vedere faptul ca in jurul acestui birou se vor desfasura cele mai multe dintre activitatile de studiu care pot fi efectuate acasa, asigura-te ca micul tau scolar are la indemana toate cele necesare. Este ideal ca biroul sa aiba incorporat sau atasat un dulapior cu mai multe rafturi, in care sa poata fi depozitate lucrarile, caietele si rechizitele copilului.


Computerul este un instrument esential in ceea ce priveste studiul individual al scolarului, astfel incat biroul trebuie sa fie prevazut si cu un suport pentru unitatea centrala, tastatura si mouse - in cazul ultimelor doua componente, vorbim despre un sistem culisant, pe sina. Monitorul trebuie sa isi regaseasca si el locul pe suprafata biroului, cat mai usor.

Instrumente la indemana

Zona de lucru trebuie sa fie cat mai accesibila si "flancata" de ustensile practice si utile - creioane, pixuri, stilou, carioci, markere, guma de sters, linie, coli de hartie, carnet de notite, post-it-uri si tot ceea ce mai are nevoie micutul tau pentru a excela la scoala. Toate acestea trebuie sa aiba un loc bine stabilit in biroul elevului tau.


In functie de varsta celui mic, instrumentele folosite la orele de arta si desen sau la cele de lucru manual (creioane colorate, tempera, bloc si coli de desen, lipici, hartie colorata, foarfece etc.) necesita si ele depozitarea intr-un loc bine ales.

Nu uita de materialele ajutatoare, adecvate pentru varsta prichindelului. In ceea ce priveste copiii de scoala generala, dictionarul le poate face cu adevarat viata mai usoara... Pentru elevii din clasele superioare, atlasele (anatomic, geografic etc.) sunt absolut necesare.

Detalii care conteaza

O tabla neagra de dimensiuni relativ modeste este practica pentru elevii din clasele primare, care exerseaza despartirea cuvintelor in silabe sau problemele de matematica. De asemenea, datorita acestui obiect poti economisi hartia plina de desene, mazgalituri sau "mostre" de scriere, care nu vor ajunge niciodata sa fie evaluate si corectate de profesori... Un glob pamantesc sau harta lumii reprezinta instrumente utile pentru elevii de orice varsta.

Computerul, un ajutor esential

In ciuda faptului ca elevii se folosesc din ce in ce mai mult de calculator pentru studiul individual, acesta nu trebuie sa se regaseasca in zona de lucru de acasa a scolarului. Copiii care au nevoie sa se foloseasca de computer pentru teme, pot fi foarte usor distrati de atractiile pe care le ofera internetul, jocurile, muzica sau filmele stocate pe hard disk. Este de retinut faptul ca nu toate temele trebuie sa se efectueze cu ajutorul computerului, care poate "manca" din timpul dedicat studiului, devenind, in acest fel, o nedorita distractie.

Un spatiu de lucru... portabil

Nu orice casa are un spatiu suficient de generos incat sa permita amenajarea unui birou pentru elev. In plus, nu toti prichindeii prefera sa lucreze la birou. Cu toate acestea, biroul este cel mai indicat in acest scop, in special pentru sprijinul logistic pe care il ofera.

Totusi, in cazul in care copilul se simte mai bine lucrand in bucatarie sau pe podeaua din living room, este mult mai indicat un spatiu de lucru portabil, care poate fi folosit oriunde altundeva.

Un container sau o cutie din plastic, aprovizionata cu toate ustensilele necesare si materialele de referinta, impreuna cu o bucata din placaj, folosita pe post de suprafata de scris, pot deveni spatiul de lucru pe care micul scolar il poate "implementa" oriunde in locuinta. Si nu numai...

Sparge monotonia!

Desi toamna isi anunta prezenta, iar vremea nu mai este atat de calda si de frumoasa, spatiul de lucru portabil poate fi utilizat si in afara casei, in zilele cu soare. Este o schimbare de peisaj benefica - aerul proaspat si curat poate fi un "ingredient" de baza in "lupta" elevului cu temele, ajutandu-l sa se concentreze mai bine asupra studiului.

O masa pentru picnic sau o banca din gradina pot deveni birouri improvizate, ideale pentru un elev stresat, care are foarte multe teme de pregatit. Alternativ, atunci cand este necesara finalizarea unui proiect important sau atunci cand copilul are de invatat pentru teste, examene sau evaluarile semestriale, timpul petrecut la biblioteca poate spori eficienta studiului.

Adrese utile:

In cazul in care te afli in toiul pregatirilor pentru spatiul de lucru al copilului tau, iar elementul-cheie care iti lipseste este tocmai biroul, nu intra in panica! Piata ofera o sumedenie de modele, care se adapteaza oricarui stil de design interior si oricarui buzunar. Important este sa optezi pentru un birou cat mai practic posibil.

Fie ca alegi modelele din placaj, PAL sau din lemn masiv, o masa de lucru sau un birou pentru computer, cu rafturi sau fara, cu structura metalica sau nu, oferta este bogata, iar preturile variaza de la aproximativ 120-170 Ron pana la circa 1.000 Ron, in functie de cerinte si nevoi.

Pentru un plus de siguranta, este preferabil sa optezi pentru protejarea colturilor cu plastic sau alte materiale care impiedica producerea unor accidente nefericite.

Elvila
25 de centre in toata tara
www.elvila.ro

Mobexpert
32 de magazine si hipermagazine in marile orase din tara
www.mobexpert.ro

Carrefour
centre in Bucuresti, Brasov, Ploiesti si Constanta
www.carrefour.ro

MobShop.ro
magazin virtual de mobila
www.birouri-online.ro

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro