Vivi: Cine va folosi aplicația asta? O instalează mamele sau cineva din comunitate?

Adelina: Este doar în fază de proiect. În perioada în care s-a oprit tot, până am reînceput protocoalele cu medicii și am început să aducem gravide una câte una, asta era soluția pe care o discutam. Asta nu e soluție numai pentru femeile în risc social. În perioada asta au fost afectate toate gravidele, nu doar cele care aveau o problemă socială. Efectiv, a fost întreruptă orice activitate. Dacă ar fi existat această aplicația, atunci când gravida ar fi avut o problemă, medicul s-ar fi uitat pe aplicație la cum sunt bătăile inimii, cum e ritmul cardiac al mamei și ar fi știut ce să-i spună - dacă e sau nu cazul să vină la camera de gardă.

Vivi: Dar asta necesită o tehnologie, o conexiune, lucruri care, în grupurile defavorizate s-ar putea să lipsească...

Adelina: E foarte simplă. Toate aparatele astea, dacă e să le cumperi pe toate, cel mai scump fiind EKG-ul, ajung cam la 2000 de lei pentru o gravidă. În condițiile în care Doppler-ul fetal nu-ți trebuie decât din luna a șaptea și mai este si cardio-tomograful pe care tot de atunci îl folosești. Deci, practic, astea poți să le folosești doar pentru gravidele într-o fază avansată sau și le pot cumpăra ele dacă și le permit. 
Chiar fără o aplicație care să le pună pe toate în comun, aparatele astea au toate posibilitatea de a înregistra datele pe un dispozitiv mobil. Deja există echipamente care pot face asta singure. Ideea e să le pui împreună pentru a reuși să redea o imagine de ansamblu și, foarte important, limitele - astfel încât să nu-l oblige pe medic să verifice totul, de fiecare dată, ci să-i poată da o alertă atunci când lucrurile nu sunt ok. 
O astfel de aplicație avem pentru copiii care sunt externați înainte de vreme, adică înainte de a fi siguri că sunt ok și au nevoie să fie urmăriți. Acolo e mai complicat, pot fi și lucruri care nu se văd pe dispozitivele astea.
Sigur, cu limitele pe care le are telemedicina. Întotdeauna, telemedicina va suferi de lipsa contactului față în față, dar când nu mai ai luxul de fi față în față, e bine să ai și asta. Îmi spunea un doctor de la Constanța: ”Colegii mei au spus că este SF!” Și i-am spus: ”Mă tem că ceea ce este pământesc, nu mai e valabil, că va trebui să aplicăm metode SF!” O fi SF, dar e singurul lucru care se poate face acum.

Vivi: Ce ai vrea să schimbi în legislație, în medicină, în lume? Să zicem că ai avea o baghetă magică...

Adelina: Și dacă n-am o baghetă magică, eu tot vreau să schimb!Nu știu... Undeva, cred că... dubla măsură. Telefoniada... Eu nu știu dacă oamenii mai pot face sau dacă mai știu să facă lucrurile fără să dea un telefon - ”dacă nu dau un telefon medicului să mă bage înaintea celui care e mai grav decât mine”. E chestia asta: ”Știu pe cineva!” sau ”Nu știi pe cineva?” Stai că am o mamă care mă sună a treia oară și nu știu ce s-a întâmplat. 
Închidem și mă simt cumva, nu aș putea spune cum... un pic egoistă, un pic inconștientă, un pic speriată și gata să izbucnesc în plâns. Pe Adelina o sună mamele când viața copiilor lor atârnă de un fir de ață sau de unul de noroc. Practic, mă simt ca și când l-aș fi ținut pe Dumnezeu din treabă și, în timpul ăsta, oamenii nu mai sunt supravegheați pe pământ.
Revenim.

Vivi: Rămăsesem la telefoniadă și la ce ai vrea să schimbi. Ce ai schimba la oameni?

Adelina: Cred că... sau nu... nu cred că aș schimba eu pentru că asta nu se schimbă așa. Cred că e momentul fiecăruia de a înțelege. Undeva, grija aia care... care la un moment dat este firească atunci când o îndrepți către cei apropiați - te uiți la familie, la rude și la prieteni, dar nu faci pasul către ceilalți, către un om care îți e străin și care, pur și simplu, are nevoie și atât. În România, încă este o problemă mare când ești diferit din orice motiv ai fi. Ești trecut prin multe filtre de judecată care se termină cu izolare și frustrare. 
Eu, ca mamă de copil care este diferit, pentru că Andrei, emoțional, nu este la nivelul unui copil de 6 ani și jumătate, el încă nu vorbește ca un copil de vârsta lui, nu face ce face un copil de vârsta lui, încă sunt multe lucruri pe care nu le înțelege. Acum a început să fie mai ușor, pentru că înaintarea în vârstă îl face să fie mai puțin special, dar în primii ani era izolare sau frustrare. Fie stăteam numai noi să nu ne vadă nimeni și atunci în viața noastră era totul perfect, fie ieșeam și suportam tot ce vine din ”Dar țineți-l, doamnă, dacă știți că face așa!”. Adică ”face așa” în sensul că dacă intram într-un magazin trăgea de lucruri. Pentru el orice lucru nou era greu de dus, de primit... toate se manifestau cu ceea ce, din afără, păreau tantrumuri. La el, era incapacitatea dată de primul an de viață în care a stat cu ochii în tavan, cu o saturație de oxigen de 50%. Era incapacitatea de a accepta schimbările ușor. Cred că e nevoie de multă iubire din toate direcțiile. Și oamenii care nu înțeleg... e nevoie să dea și să primească iubire. Cred că asta ar putea schimba și ar ajuta foarte mult.  (Citește continuarea în pagina următoare...)