Vivi: Vorbiți numai în engleză?

 Adelina: El nu vorbește română. Nu a fost ceva așa... calculat. Româna e limba în care el a suferit cât a stat abandonat în spital, așa că nu o folosim. Așa am început să vorbim. Andrei e acum la vârsta la care toate jocurile trebuie să fie scarry, horror, toate astea...

Vivi: O să mai dureze vârsta asta, o să vezi!

Adelina: Știu. Și Cristi tot așa se juca. Dar nu mă deranjează. Mai trimite uneori, vreunui prieten care se șochează: Vai, știi ce mi-a trimis Andrei? Ce ți-a trimis? Uite asta! Păi, zic, ăsta e Axel. Cum adică e Axel? Adică e un personaj, e Axel! Nu-l știi pe Axel? E prietenul lui! Când își numără prietenii, îl pune și pe Axel pe listă.

Vivi: FNaF și altele… (n.r.: Five Nights at Freddy’s)

Adelina: Daaa, să se joace cu aripi de îngeri... Știi ceva? Să fie întreg! Pe mine nimic nu mă sperie mai mult ca ideea de a-l pierde.
Mie tot timpul mi se pare că se întâmplă ceva. Panica mea e continuă: că o să i se întâmple și lui ceva și o să-l pierd și pe el. Și-a spart odată capul, dar nu era ceva grav. A dat cu capul într-un picior de la o masă și, efectiv, cum l-a atins, cum i s-a tăiat pielea. Eu am simțit că leșin direct când am văzut că mâna mea e plină de sângele lui. Ne-am dus la Marie Curie, am fost ok, am rezistat eroic, dar după aceea mi se părea în continuare că e ceva. L-am desfăcut să-l pansez din nou pentru că mi se părea că nu l-au pansat bine, trebuia să văd eu...  
Acum câteva zile, m-a sunat... o mamă. Că eu nu-i știu niciodată pe oamenii care mă sună. Și mi-a zis că are fetița cu cancer, că e foarte rău și trebuie să ajungă la Bologna. Și îmi vorbea... Știi cum vorbesc oamenii ăștia? Nici măcar disperați nu mai sunt. Sunt atât de resemnați încât nici măcar nu încearcă să mă convingă să-i ajut. Pur și simplu, îmi spun. Efectiv, mă sună și spun. Parcă e anormală atâta resemnare pentru că ei nici nu știu că ceea ce cer e posibil. Și eu întreb: Când și care e starea copilului ca să-mi dau seama dacă trebuie să iau ambulanță aeriană sau dacă poate să meargă cu avion cu scaune. Și ea îmi zice, calmă: mâine. Și, efectiv, în momentul în care i-am spus OK, mi-a venit să mor de fericire. Deci faptul că i-am putut spune asta m-a făcut fericită. Oricum, nu aveam toți banii, dar s-au obișnuit oamenii: la ultimul zbor nu aveam nimic - am zis ”Haideți să facem și vă dăm banii după”.

Vivi: Dar cine sunt oamenii care te ajută cu zborurile? 

Adelina: E o companie de brokeraj de avioane și ei plătesc zborul. Mie îmi dau răgaz cam vreo săptămână și eu, după ce strâng banii, le achit. Acum chiar mai am de strâns 5.000 de lei să le dau, dar nu știu de unde. S-or găsi...

Vivi: Spune-ne mai multe despre planul cu avionul. Ați demarat campania ”Luăm un avion”. Îmi povesteai și că trebuie să pregătiți voluntari care să meargă în spitale să stea cu copiii abandonați care nu mai au nicio șansă la viață.

Adelina: Chiar vorbeam cu cineva acum, că va fi esențial nu pentru că urmează un alt val, ci pentru că ce s-a întâmplat acum ne-a arătat foarte clar ce important e să ai oameni care să stea cu cineva în spital și ce înseamnă să fii singur în spital. Ce o să mai facem în perioada asta e să găsim căi de a ajunge la copiii bolnavi. Trebuie să facem cât mai multe lucruri mobile cu care să mergem. Nu neapărat caravane, ci, de exemplu, o farmacie mobilă. Dacă, de exemplu, ai făcut toate lucrurile perfect și după ce s-a văzut copilul și s-a decis că îi trebuie un anumit medicament cât mai repede, iar el e cu mama lui în izolare, cine îi aduce medicamentul? Cum îl ia? Ce folos că are o rețetă în mână când nu are ce să facă cu ea? Vrem să putem să livrăm rețete, nu neapărat să ne plimbăm cu o farmacie cu toate produsele, ci să poți livra medicamentele la cei care au nevoie. Să avem inclusiv laborator de teste și vrem să luăm și un PCR pentru testare COVID în comunitățile în risc social, pentru că dacă îți pornește un focar într-un loc în care nu există dezinfectant și distanțare socială... Vrem să mergem cât mai mult spre cei care și până acum aveau nevoie de ajutor, dar acum deja a devenit și mai complicat să fie ajutați. Vrem să folosim toate uneltele!
Vrem să facem și o aplicație pentru gravide pentru că mi s-a părut că a fost una dintre categoriile cel mai greu de ajutat în perioada asta. Nici nu știau ce să facă. O gravidă avea de ales între a se expune pe ea și pe copil dacă mergeau la spital sau să nu se ducă și să riște alte complicații dacă nu mergea la control. Am cunoștinte care acum știu că copilul nu e bine și care spun: ”Nu știu când a început să nu mai fie în regulă pentru că în ultimele luni nu am fost la monitorizare.”
Sunt câteva aparate care sunt ușor de achiziționat și de folosit și toate se pot lega la o soluție de telemedicină. De exemplu, un Doppler fetal dă semnale bluetooth pe aplicație fără ca femeia să mai fie nevoie să facă ceva. Pur și simplu, îl folosește și el trimite direct către medic. Tensiometru se mai poate pune, glucometru, EKG - există un EKG cât un card de credit și pui două degete pe el, iar el dă, într-adevăr, doar o singură alură ventriculară, dar tot poate să arate dacă ceva este în neregulă la mamă sau la copil. MamAlert se va numi aplicația. E foarte important, de exemplu, ca pentru fiecare pacient să se testeze care sunt limitele normale, astfel încât aplicația să poată fi setată să dea alerte medicului atunci când ceva nu e în regulă.
Atunci poți să știi sigur când e și când nu e urgență.  (Citește continuarea în pagina următoare...)