Nu este un simplu fir de material. Nu e doar o panglică primită la biserică sau dintr-un pelerinaj. Este o fărâmă de speranță, un semn tainic al unei legături profunde cu cea pe care credința o numește Maica Luminii, Mângâierea celor necăjiți, Ocrotitoarea celor slabi. Panglica de la Brâul Maicii Domnului nu este un talisman, ci o prezență discretă a unei iubiri care nu pleacă niciodată.

Sunt femei care o poartă în portofel, ca o binecuvântare tăcută. Altele o țin la inimă, între filele unei rugăciuni scrise cu lacrimi. Unele o pun la cureaua de la rochie, în buzunarul hainei sau la încheietura mâinii, sub formă de nod. Nu pentru că le-ar fi frică, ci pentru că simt că au nevoie să nu fie singure în fața greului.

De ce să porți o astfel de panglică cu tine?

 

Pentru că ea devine, în mod simbolic, puntea dintre sufletul tău și protecția maternă a celei care a știut ce înseamnă durerea, tăcerea, așteptarea, jertfa. Pentru că îți aduce aminte că ești vegheată, chiar și atunci când simți că nimeni nu te mai ascultă. Pentru că e un act de credință, dar și de vulnerabilitate asumată – un mod delicat de a spune

„Am nevoie de ajutorul Tău. Fii cu mine.”

Panglica de la Brâul Maicii Domnului este, în sine, o amintire a miracolului

 

Ea este atinsă, de obicei, de relicva originală păstrată în Muntele Athos, și apoi împărțită credincioșilor cu binecuvântare. Este un dar mic, dar încărcat de har, primit nu ca un obiect magic, ci ca un memento al credinței tale.

O poți purta în zilele în care mergi la medic cu inima strânsă

 

Când copilul tău are febră și tu te rogi în gând să treacă. Când mergi la un examen, la un interviu, la o întâlnire care poate schimba totul. Sau când pur și simplu te simți pierdută într-o lume care cere mai mult decât poți da. Atingerea ei poate fi neobservată pentru ceilalți, dar pentru tine e o ancoră – o reamintire că Maica Domnului este aproape.

Se spune că femeile însărcinate o țin aproape pentru o naștere ușoară

 

Că femeile care nu pot avea copii o poartă cu speranța că va aduce viață în pântece și în inimă. Că femeile rănite, trădate, uitate, o țin ca semn că cineva le iubește cu o dragoste fără margini, o dragoste de mamă care nu cere nimic în schimb.

Panglica aceasta nu promite minuni instantanee, dar promite ceva mai mare: prezență

 

Promite că nu ești singură. Că ești ținută în brațe, chiar și atunci când lumea nu pare să aibă timp pentru tine. Că Maica Domnului, prin acest gest simplu, îți amintește că rugăciunea ta ajunge unde trebuie, că pașii tăi nu sunt în zadar.

Sunt femei care spun că, în momente de cumpănă, și-au atins panglica și au simțit liniște

 

Altele spun că au primit răspunsuri neașteptate. Unele spun că n-au simțit nimic, dar totuși, ceva le-a făcut să nu renunțe. Și poate că tocmai aceasta este minunea: să crezi chiar și atunci când nu simți. Să mergi mai departe, chiar și atunci când nu știi încotro. Să porți, aproape de tine, ceva ce îți amintește că ești iubită necondiționat.

Nu contează unde o porți: în buzunar, la gât, în poșetă, sub pernă sau legată discret la încheietura mâinii. Contează ce pui în ea: credința, durerea, speranța, recunoștința. Contează să o porți nu ca pe o amuletă, ci ca pe o mână nevăzută care îți atinge sufletul și îți șoptește: „Nu te teme. Sunt aici.”

Pentru că uneori, o panglică purtată cu credință e mai mult decât un obiect – e o rugăciune vie.