Studiu: Cei care se simt mai tineri trăiesc mai mult
Sănătate / 16.12.2014

Persoanele care se simt cu 3-4 ani mai tinere decât vârsta lor reală au o rată a mortalității mai scăzută decât cele care se simt de vârsta reală sau mai bătrâne, susține un studiu publicat luni și citat de AFP.

Cercetătorii au analizat date dintr-un studiu despre îmbătrânirea a 6.489 persoane, cu vârsta medie de 65,8 ani, iar rezultatele au fost publicate în revista medicală americană JAMA Internal Medicine.

Cele mai multe dintre acestea (69,6%) se considerau cu trei-patru ani mai tinere decât vârsta lor, 25,6% aveau sentimentul vârstei reale, iar 4,8% se percepeau mai în vârstă cu peste un an, se arată în studiul citat de Agerpres.

Pe parcursul analizei, care a durat 99 de săptămâni, cercetătorii au constatat că rata mortalității a fost de 14,3% în rândul celor care se simțeau mai tineri, de 18,5% în grupul celor care își simțeau vârsta cronologică și de 24,6% în rândul participanților care se percepeau mai bătrâni.


Potrivit oamenilor de știință, cercetarea a indicat o puternică legătură între felul în care ne percepem vârsta și mortalitatea cardiovasculară, dar nu și cu mortalitatea cauzată de cancer.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro