Cum se depășește depresia zâmbitoare? 5 pași esențiali
Sănătate · Psihiatrie / 01.05.2019

Depresia zâmbitoare este una dintre formele cel mai greu de tratat ale depresiei pentru că implică simularea unei stări de fericire, în timp ce persoana afectată suferă în tăcere. Datorită simptomelor atipice multe persoane nu cer ajutorul specialiștilor.

În majoritatea cazurilor persoanele afectate de depresia zâmbitoare au o carieră de succes, un partener stabil și studii superioare. Fațada pe care o afișează celorlalți pare foarte solidă, însă se prăbușesc în interior. 
Principalul inconvenient este că nu arată ca și cum ar fi deprimate și nici nu conștientizează că au nevoie de ajutor deoarece că simt că nu au niciun motiv să fie triste pentru că au tot ce le trebuie pentru a fi fericite. Dar nu sunt.
Indiferent de ce ai sau poziția pe care ai dobândit-o depresia te poate afecta în continuare. Este o afecțiune evidențiată prin simptome subtile, care se agravează în timp și necesită un tratament de specialitate.

 
Iată cum ar trebui să procedezi dacă tu sau cineva la care ții sunteți afectați de depresia zâmbitoare:

 
1. Conștientizează că există

Acesta este cel mai greu lucru pentru persoanele care suferă de această afecțiune. Sunt obișnuite să-și ignore sentimentele și să pretindă că totul este în regulă. Este posibil să nu vrea să recunoască gravitatea situației pentru că se tem că vor fi judecate de ceilalți sau că vor fi considerate slabe sau incapabile. Cu toate acestea, sentimentele persistente de singurătate, tristețe, disperare sau pierderea speranței sunt semne clare ale echilibrului emoțional precar. Nu arată slăbiciunea, ci nevoia de sprijin și susținere din partea celorlalți.

 
2. Discută cu cineva în care ai încredere

Poate fi destul de greu să se ia această decizie pentru că persoanele afectate de depresia zâmbitoare sunt obișnuite să țină totul secret, fiind convinse că prietenii și familia nu le pot înțelege.
Este adevărat că nimeni nu poate elimina complet sentimentele care te fac să suferi, dar uneori te poți obișnui să fii singur și să ascunzi tot ce simți și vei ajunge să uiți cât de bine îți face să discuți despre ceea ce simți cu altcineva. Încearcă să vorbești cu o persoană pe care te poți baza când te simți deprimat și ai răbdare. Schimbarea nu va avea loc imediat, dar vei începe să te simți mai bine treptat.

 
3. Fii atent la încrederea în propria persoană

Este normal că încrederea de sine să fluctueze, dar dacă ai o imagine negativă despre tine o perioadă îndelungată este momentul să-ți schimbi atitudinea. Gândește-te la încrederea în tine ca la un sistem imunitar la nivel emoțional și fă tot posibilul pentru a te fortifica. Poți realiza acest obiectiv scriind o scrisoare adresată ție în care să-ți exprimi recunoștința, sprijinul și compasiunea. Compune-o ca și cum i-ai scrie unui prieten care se simte rău pentru că este prea critic cu el însuși și nu mai are încredere în propriile abilități.

 
4. Dacă încerci să ajuți un prieten ai multă răbdare

Nu uita niciodată că nu ai cum să-ți faci prietenul să se simtă bine imediat. Nu încerca să ameliorezi situația, ci ascultă-l cu atenție și arată-i că îl înțelegi. Contează foarte mult să-și poată exprima sentimentele, să vorbească deschis cu tine și să nu se simtă judecat. Fă-l să se simtă apreciat și arată-i că îți pasă. De-abia după aceea poți întreba cum îl poți ajuta. Îl poți motiva să ceară sprijinul unui terapeut și îi poți promite că vei fi alături de el, dar dacă refuză ideea nu încerca să-l forțezi. În unele cazuri este suficient să-i oferi sprijin moral și compasiune.

 
5. Nu uita că nimeni nu este perfect

Depresia zâmbitoare este declanșată de sentimentul constant că nu ești suficient de bun. Deși este bine să-ți impui standarde ridicate, nu trebuie să exagerezi. Depresia este strâns legată de obiectivele nerealiste și de cerințele excesive pe care ni le impunem. Este benefic să înțelegi că ai calități și defecte și că nu ai de ce să aspiri spre perfecțiune. Ești o persoană reală, valoroasă și importantă. Este mai util să te cunoști pe tine însuți și să găsești lucrurile care te fac fericit decât să urmărești obiective imposibil de atins, care îți vor alimenta starea de tensiune și care nu te reprezintă. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro