Cum să-ți protejezi sănătatea când folosești rețelele de socializare
Sănătate · Medicina preventiva / 11.03.2019

Rețelele de socializare sunt o modalitate utilă de a păstra legătura cu familia și prietenii, în timp ce împărtășești diferite informații despre viața ta, hobby-uri și lucruri care îți plac. Dacă petreci prea multe ore online ai putea, însă, să rămâi fără energie și să te concentrezi mult mai greu.

Deși par calea cea mai simplă de a fi mereu conectat la ceea ce se întâmplă și de a le răspunde prietenilor sau membrilor familiei când au nevoie de tine, trebuie neapărat să ai o strategie pentru utilizarea rețelelor de socializare astfel încât să nu ajungă să-ți acapareze timpul, afectându-ți rezultatele profesionale sau viața personală.

 
Iată cum trebuie să procedezi pentru a preveni efectele negative ale rețelelor de socializare:

 
1. Nu te lăsa prins în capcană

Dacă deja te simți deprimat nu este o idee bună să stai pe Twitter sau pe Facebook. Vei ajunge să te simți și mai rău dacă vei compara postările cu poze deosebite cu ceea ce ți se întâmplă.
„Dacă ești supărat sau deprimat rețelele de socializare vor adânci emoțiile negative pentru că oamenii postează imagini de la întâlniri, din vacanțe sau cu diferite cadouri. Mai bine uită-te la un film, citește o carte sau răsfață-te la spa pentru a te simți mai bine”, recomandă dr. April Masini, psihoterapeut.

 
2. Ia-ți o vacanță de la Wi-Fi

„Este ideal să călătorești și să eviți complet accesul online pentru a te putea bucura de natură, de priveliștile din jurul tău și de compania celorlalți. Nu te conecta tot timpul la Wi-Fi pentru a verifica postările noi pentru că vei rata foarte multe lucruri care te pot face fericit”
, spune dr. Samantha Strazanak, psiholog.

 
3. Cere ajutorul unui terapeut

Dacă observi că nu te poți îndepărta deloc de rețelele de socializare este o idee bună să te adresezi unui specialist pentru a reuși să te relaxezi din nou și a-ți organiza timpul eficient. „Rețelele de socializare pot fi un lucru minunat dacă nu le utilizezi excesiv. În momentul în care viața de zi cu zi și interacțiunile cu celelalte persoane sunt întrerupte pentru că stai mereu online trebuie neapărat să discuți cu un specialist. Nu lăsa mediul online să devină toxic pentru tine și să-ți ia toată energia de care dispui”
, spune dr. Wendy O’Connor, psiholog.

 
4. Conștientizează că te izolezi

„Deși mediul online te poate ajuta să scapi de influența anumitor factori stresanți în aceeași măsură te poate determina să te izolezi. Imaginează-ți că ești la o întâlnire și partenerul tău se uită tot timpul pe Instagram pentru că are emoții și nu știe ce să spună. Probabil că nu vei fi mulțumit. Este momentul să lași telefonul jos mai des și să te concentrezi pe interacțiunile pozitive, indiferent dacă este vorba despre o întâlnire romantică sau de un film la care mergi cu prietenii. Ține telefonul în geantă și bucură-te de fiecare moment”
, recomandă dr. Chinwe Williams, profesor la Universitatea Argosy.

 
5. Nu uita că viața este scurtă

Chiar vrei să ajungi la o vârstă înaintată și să privești înapoi gândindu-te că ți-ai fi dorit să nu fi petrecut atât de mult timp folosind telefonul mobil? Viața este prea scurtă ca să stai mereu pe Instagram de teamă că vei rata cele mai recente postări. Folosește timpul liber pentru a-ți suna prietenii sau familia ori vizitează rudele pe care nu ai avut ocazia să le vezi în ultima perioadă. „Fiecare pauză de la mediul online ajută creierul să dea un nou impuls creativ gândirii. Te vei implica în discuții și vei fi din nou emoționat de lucrurile aparent minore care sunt surse majore de satisfacție și mulțumire”, spune dr. Williams.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro