7 efecte secundare ale roșiilor pe care trebuie să le afli
Sănătate · Medicina preventiva / 10.10.2019

Roșiile fac parte din meniul nostru zilnic, dau gust bun preparatelor și adaugă multe vitamine și minerale fiecărei gustări. Cu toate acestea, consumul excesiv de roșii poate avea efecte secundare, iar unele persoane nu ar trebui să le mănânce decât foarte rar.

Roșiile fac parte din familia solanaceelor, avându-și originea în America Centrală și de Sud. În Mexic au fost folosite pentru prima dată pentru a realiza feluri de mâncare, iar de atunci s-au răspândit pe tot globul, devenind un ingredient extrem de popular. În prezent roșiile sunt consumate crude, coapte sau ca ingredient la salate, sosuri, prăjituri, paste, tocănițe ori cocteiluri.

 
De ce au roșiile efecte secundare?

Probabil te-ai gândit că un conținut ridicat de nutrienți și antioxidanți va transforma roșiile într-un aliment benefic în orice situație, dar realitatea este diferită. Roșiile pot cauza complicații pentru anumite persoane printre care refluxul gastroesofagian, intoleranța alimentară sau durerile musculare.
Frunzele roșiilor pot fi, de asemenea, periculoase, consumul unei cantități prea ridicate având drept consecințe voma, starea de amețeală sau chiar decesul. În mod surprinzător principalul factor care contribuie la manifestarea efectelor secundare ale roșiilor este licopenul, antioxidantul care aduce și majoritatea beneficiilor lor.

 
De ce poate fi riscant consumul de licopen?

Licopenul poate fi consumat fără probleme de foarte multe persoane, dar există și situații în care nu este recomandat. Trebuie consumat cu prudență de persoanele care au ulcer. De asemenea, poate agrava simptomele cancerului de prostată.
Persoanele care au fost diagnosticate cu hipotensiune arterială trebuie să evite licopenul, mai ales dacă iau deja medicamente. Alte efecte secundare ale licopenului sunt durerile localizate în zona pieptului, acumularea grăsimilor sub piele, indigestia și agravarea bufeurilor.

 
Iată ce efecte secundare poate avea consumul de roșii:

 
1. Afecțiunile urinare

Roșiile sunt alimente cu un nivel ridicat de aciditate și pot irita vezica urinară, consecința pe termen lung fiind incontinența urinară. De asemenea, pot cauza un disconfort accentuat la nivelul vezicii urinare, senzație de arsură și, în cazuri mai rare, cistită.

 
2. Problemele respiratorii

Potrivit specialiștilor, roșiile pot favoriza acumularea particulelor de mucegai, iar riscul de alergii și probleme respiratorii este foarte ridicat pentru pacienții cu această tendință.

 
3. Diareea

Diareea poate fi un semn al intoleranței alimentare la roșii. Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea Longwood, roșiile nu trebuie consumate de persoanele predispuse la diaree și trebuie evitate complet în cadrul unui episod digestiv problematic. În plus, cercetătorii de la Universitatea din Minnesota consideră că roșiile pot fi o sursă de
Salmonella, bacterie care poate provoca diareea.

 
4. Sindromul de colon iritabil

Datorită cojilor și a semințelor, roșiile sunt considerate o cauză posibilă a sindromului de colon iritabil, iar dacă ai deja această afecțiune o singură porție de roșii poate declanșa balonarea accentuată.

 
5. Simptomele la nivelul pielii

Alergia sau intoleranța la roșii se poate manifesta prin eczemă, iritații sau umflarea fețeii. De asemenea, roșiile pot cauza dermatita alergică de contact, situație în care pielea te ustură și te mănâncă foarte tare după ce le-ai atins. O altă reacție alergică posibilă este înroșirea pielii pleoapelor și din jurul sprâncenelor.

 
6. Complicațiile renale

Potrivit specialiștilor, persoanele care suferă de afecțiuni renale cronice trebuie să limiteze consumul de roșii pentru că sunt foarte bogate în potasiu. De asemenea, sosul de roșii conține foarte mulți oxalați și trebuie evitat complet de persoanele care au calculi renali.

 
7. Acutizarea afecțiunilor gastrointestinale

Având în vedere gradul ridicat de aciditate, roșiile pot agrava rapid refluxul gastroesofagian și senzația de arsură de la nivelul stomacului. În plus, stimulează o producție prea ridicată de acid în stomac, favorizând problemele digestive.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro