Sănătatea ta: Ce analize îţi sunt necesare în funcţie de vârstă
Sănătate · Medicina generala / 13.11.2013

După vârsta de 20 de ani, organismul tău cunoaşte o mulţime de factori care i-ar putea perturba buna funcţionare

De multe ori, amâni vizita la medic până în ultima clipă, chiar dacă de ceva timp observi că organismul tău îţi transmite nişte semnale clare că ceva este în neregulă? De acum înainte, nu ar trebui să mai fugi de doctor, întrucât sănătatea ta depinde de analizele anuale recomandate. De ce să fii nevoită să tratezi o boală, dacă o poţi depista din timp şi o poţi combate înainte să-şi arate colţii? Iată ce analize sunt necesare, în funcţie de vârsta pe care o ai.


Analize recomandate între 18 şi 20 de ani

Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani, este bine să îţi faci o serie de analize importante, care îţi pot arăta dacă eşti predispusă la anumite boli şi dacă trebuie să fii mai atentă la stilul de viaţă. Este bine să cunoşti un istoric al bolilor din familie, în special informaţii despre bolile cardiovasculare, diabet şi cancer. De asemenea, este important să-i precizezi medicului dacă ai vicii, cum ar fi fumatul.

Iată ce analize trebuie să-ţi faci la această vârstă:


- testul Babeş-Papanicolau (dacă ţi-ai început viaţa sexuală)
- testarea tensiunii arteriale
- sumarul de urină
- examinarea sânilor
- testul de auz
- vizita la dermatolog în cazul în care aluniţele îşi schimbă forma şi dimensiunea

Analize recomandate între 20 şi 30 de ani

După vârsta de 20 de ani, organismul tău cunoaşte o mulţime de factori care i-ar putea perturba buna funcţionare, de la schimbarea partenerilor sexuali, până la alimentaţia dezechilibrată şi stilul de viaţă haotic. Iată ce analize este recomandat să-ţi faci în această perioadă:


- testul Babeş-Papanicolau
- examinarea pelviană
- teste pentru depistarea bolilor cu transmitere sexuală
- analize la sânge (hemoleucogramă completă)
- testarea substanţelor minerale din sânge
- testarea tensiunii arteriale
- testarea colesterolului (o dată la 5 ani)
- sumarul de urină
- controlul oftalmologic

Analize recomandate între 30 şi 40 de ani

Dacă până la 30 de ani ai păcălit analizele, de acum chiar trebuie să fii mult mai atentă la sănătatea ta. Iată ce analize este recomandat să faci:


- testul Babeş-Papanicolau
- ecografia de sân
- hemoleucograma completă
- analize privind substanţele minerale din sânge
- testarea glicemiei
- testarea tensiunii arteriale
- testarea colesterolului (o dată la 5 ani sau mai des, dacă valoarea este peste cea normală)
- sumarul de urină
- control dermatologic
- control cardiac (după vârsta de 35 de ani)
- controlul tiroidei

Analize recomandate între 40 şi 50 de ani

După împlinirea vârstei de 40 de ani, ai un risc crescut de boli cardiace, cancer ovarian sau cancer la sân. Astfel, este recomandat să-ţi faci următoarele analize:

- mamografie
- testul Babeş-Papanicolau
- screening pentru cancerul de ovar
- analize la sânge
- testarea glicemiei
- testarea colesterolului
- testarea tensiunii arteriale
- măsurarea densităţii osoase
- consult endocrinologic (o dată la 5 ani)
- electrocardiograma
- examenul oftalmologic
- consult pneumologic (o dată la 3-5 ani sau mai des, dacă eşti fumătoare)
- sumar de urină

Analize recomandate între 50 şi 60 de ani

La această vârstă, sunt recomandate următoarele analize:

- măsurarea densităţii osoase
- colonoscopie
- mamografie
- testul Babeş-Papanicolau
- electrocardiograma
- control endocrinologic
- testarea glicemiei
- testarea colesterolului
- testarea tensiunii arteriale
- examen oftalomogic
- examen rectal
- consult pneumologic

Pe lângă aceste analize, este posibil ca medicul să-ţi recomande şi altele, în funcţie de starea ta de sănătate.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro