Sănătate. Ce se întâmplă cu organismul tău când eşti anemică?

Medicina generala / 10.07.2015

Care este primul gând care îți vine în minte atunci când auzi de oboseală, amețeală, senzaţia de slăbiciune, căderea în exces a părului sau dereglări menstruale?

Dacă te-ai gândit la anemie, mai mult ca sigur răspunsul este unul corect, deoarece acestea sunt doar o parte dintre simptomele pe care le poți avea atunci când suferi de anemia prin carență de fier. Pentru a atrage atenţia specialiștii din Asociația Anemia Working Group au lansat o inițiativă de informare sub numele: „Anemia este slăbiciunea ta! Testează-ţi fierul!”.  

Deși, potrivit rezultatelor, persoanele în vârstă ar fi mai cele predispuse la astfel de probleme, medicii subliniază faptul că, dimpotrivă, persoanele aflate în zona de risc sunt femeile tinere, active care nu au ajuns încă la menopauză, în special gravidele. Explicația lor este argumentată de diminuarea rezervelor de fier ale organismului care este determinată de factori precum alăptarea, sângerările menstruale, curele de slăbire greșit urmate, alimentaţia dezechilibrată, stilul de viaţă alert, care, de multe ori, presupune şi perioade insuficiente de odihnă.


„În cazul femeilor gravide, nu numai ele sunt predispuse la anemie ci și bebelușii lor, a căror dezvoltare poate fi tulburată de carența de fier, care, dacă există, poate fi transmisă de mamă copilului în special în al doilea trimestru de sarcină. Aceasta este perioada în care bebeluşul se dezvoltă cel mai mult şi de aceea, pentru a preveni sau corecta anemia prin carenţă de fier, femeile însărcinate trebuie să ia suplimente de fier încă din luna a patra, însă doar la recomandarea medicală. Netratată, anemia prin carenţă de fier poate duce în cazul copiilor la performanţe şcolare scăzute, la afectarea capacităţii de concentrare şi a echilibrului emoţional.” declară Dr. Alin Stănescu, medic primar pediatru Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului „Alfred Rusescu”.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro