Cum se transmite coronavirus. Noile descoperiri ale specialiștilor
Cu tot mai multe cazuri pe zi ce trece și din păcate cu numărul deceselor în creștere, cuvântul coronavirus este pe buzele tututor. Avem în continuare mai multe întrebări decât răspunsuri în ceea ce privește acest virus, însă experții au făcut descoperiri noi care ajută mult în lupta cu noul coronavirus.
Poate cele mai importante informații sunt cele despre modul în care se transmite. Cu cât știm mai multe despre acest lucru, cu atât ne va fi mai ușor să ținem sub control pandemia.
În primul rând, ce este noul coronavirus?
Denumirea clinică a noului coronavirus este SARS-CoV-2. Este abrevierea pentru Coronavirusul sindromului respirator acut sever 2. Face parte dintr-o familie de virusuri care provoacă boli respiratorii precum SARS și MERS. Pentru că noul coronavirus este o tulpină nouă, necunoscută, sistemul nostru imunitar nu este familiarizat cu ea și încă nu există un vaccin.
Dacă o persoană se infectează cu noul coronavirus, rezultatul este afecțiunea numită COVID-19. Fiind un virus care afectează sistemul respirator se transmite prin picăturile și secrețiile respiratorii.
Iată ce se știe până în prezent despre cum se transmite coronavirus:
Cum se transmite coronavirus de la o persoană la alta
Transmiterea de la om la om este considerată principalul mod de transmitere al virusului SARS-CoV-2, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. De exemplu, imaginează-ți că stai în autobuz sau într-o sală de ședințe lângă o persoană infectată cu coronavirus. La un moment dat, această persoană strănută. Dacă nu își acoperă gura și nasul va răspândi micropicături din nas și gură. Picăturile care ajung pe tine și pe suprafețele din jur conțin virusul.
Sau poate te întâlnești cu o persoană infectată și care își atinge gura sau nasul cu mâna. Atunci când dă mâna cu tine transferă coronavirusul pe mâna ta. Dacă tu îți atingi apoi nasul sau gura cu mâna îi poți oferi accidental virusului un punct de intrare în corpul tău.
Poate cineva să transmită coronavirus fără să aibă simptome?
Răspunsul este da. Persoanele infectate care nu prezintă simptome pot transmite coronavirus. De fapt, se numără printre cei mai periculoși transmițători, mai ales dacă nu respectă normele recomandate de igienă și nu evită deplasările și contactul cu alte persoane. Însă specialiștii spun că o persoană este cel mai contagioasă atunci când prezintă simptomele de COVID-19. Perioada medie de incubație este de aproximativ 5 zile. 97% dintre persoanele infectate prezintă simptome până la 11,5 zile după expunerea la virus.
Citește și: Cum să-ți faci dezinfectant pentru mâini cu alcool izopropilic
Cât rezistă coronavirusul în aer?
Un nou studiu a demonstrat că noul coronavirus poate rămâne în aer până la trei ore. Cercetătorii au pulverizat coronavirus în aer într-o cameră specială folosind un nebulizator. Virusul a rămas în aer timp de aproximativ trei ore, ceea ce înseamnă că se poate transmite prin aer în spațiile restrânse și nu numai. De exemplu, dacă o persoană infectată a folosit liftul și a strănutat sau tușit, cei care intră în acel lift riscă să se contamineze respirând aerul din lift chiar și la trei ore după ce persoana infectată a ieșit.
Poți lua coronavirus de pe suprafețe?
Suprafețele pot fi contaminate de persoanele care au infecția cu SARS-CoV-2 prin atingere, strănut, tuse. Un studiu recent a descoperit că noul coronavirus poate supraviețui până la patru ore pe cupru, 24 de ore pe carton și până la două-trei zile pe plastic și inox. De asemenea, coronavirusul rezistă și pe haine.
Sunt încă multe necunoscute precum modul în care afectează diferite condiții de mediu capacitatea de supraviețuire a coronavirusului. De exemplu, cum este afectată durata de supraviețuire a virusului pe suprafețe de expunerea la soare, căldura sau frig.
De aceea specialiști recomandă să ne spălam cu regularitate pe mâini cu apă și săpun și să dezinfectăm suprafețele pe care le atingem des sau obiectele pe care le folosim des, printre care blaturi, mese, clanțele ușilor și mânerele dulapurilor, robinetele, cheile, telefoanele etc.
Dacă o suprafață este murdară, întâi curăț-o cu apă și detergent apoi dezinfecteaz-o cu o soluție pe bază de clor sau alți dezinfectanți.
Cum să te protejezi
Sunt unele lucruri pe care le poți face pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. Iată care sunt recomandările specialiștilor:
Stai cât mai mult în casă și evită deplasările inutile.
Stai la o distanță de doi metri de orice persoană, nu doar de cele care tușesc sau strănută.
Spală-te des pe mâini cu apă și săpun, timp de 20 de secunde de fiecare dată.
Folosește dezinfectante pentru mâini pe bază de alcool cu o concentrație de alcool de peste 60% atunci când nu ai acces la apă și săpun.
Evită să-ți atingi fața cu mâinile. Poți transfera virusul de pe mâini pe gură, nas sau ochi, care sunt căi de acces în organism pentru coronavirus.