"Primele semne care dau alarmă sunt urinările frecvente, respectiv mai mult de şase ori pe zi, cât se consideră normal pentru un consum obişnuit de lichide. De fapt, cele care ar trebui să îngrijoreze sunt micţiunile din timpul nopţii, când, teoretic, activitatea vezicii urinare trebuie să fie în repaus. Atenţie şi la jet! Dacă acesta este slab sau intermitent, nu mai există argumente pentru a evita un consult, programarea la un medic urolog fiind obligatorie", completează Florenţa Creţu, specialist Ropharma.
Un studiu efectuat de cercetătorii de la o universitate din Elveţia a relevat faptul că, sexul practicat cu o frecvenţă mai mare de trei ori pe săptămână poate duce la slăbirea sistemului imunitar şi la apariţia bolilor urologice. De asemenea, aceştia au specificat că relaţiile sexuale întreţinute de două ori pe săptămână reprezintă un ajutor uriaş pentru sănătatea organismului. Acestea stimulează producţia de anticoripi, ceea ce duce la întărirea sistemului imunitar.
Bărbaţii care sunt predispuşi la afecţiuni ale prostatei pot preveni neplăcerile cauzate de acestea printr-un regim dietetic bazat pe alimente bogate în zinc, beta-caroten, vitamina C şi vitamina E, magneziu sau acizi graşi esenţiali care se găsesc în legumele verzi, nuci şi citrice. O alimentaţie sănătoasă, raţională şi plină de fibre reduce semnificativ riscul apariţiei cancerului de prostată şi are un rol general benefic asupra organismului, crescând considerabil imunitatea.