8 simptome cauzate de intoleranţa la gluten pe care multă lume le ignoră
Sănătate · Medicina generala / 29.09.2016

Glutenul din anumite cereale poate să cauzeze adevărate probleme persoanelor care suferă de boala celiacă. Descoperă câteva simptome neobişnuite, cauzate de intoleranţa la gluten.

Intoleranţa la gluten şi boala celiacă apar atunci când organismul nu poate să tolereze glutenul. Acest lucru împiedică absorbţia efcicientă a substanţelor nutritive şi perturbă buna funcţionare a sistemului digestiv. Glutenul este o proteină care se găseşte în grâu, secară, orz, dar se poate ascunde şi în produse precum brânza cu mucegai albastru, sosul de soia, cafeaua cu diverse arome, bere sau orice produse de panificaţie.

Site-ul Ideaspots a făcut o listă cu simptomele pe care poate până acum le ignorai, dar care pot să ascundă o intoleranţă la gluten. Iată aşadar care sunt acestea şi vezi dacă te confrunţi cu ele!



1. Dureri puternice de stomac


Nu vorbim despre un uşor disconfort digestiv, ci de dureri puternice de stomac care este posibil să apară de fiecare dată după ce ai consumat la masă produse care conţin gluten. Dacă ai constatat acest lucru este de preferat să te adresezi unui medic gastroenterolog pentru a face mai multe investigaţii.


2. Ameţeli şi senzaţie de leşin


Dacă ai frecvent ameţeli şi stări de leşin este foarte posibil ca ele să fie provocate de o intoleranţă la gluten. De asemenea, senzaţia de aşa numita "ceaţă pe creier" este destul de des întâlnită în cazul persoanelor sensibile la gluten. Acest lucru se întâmplă pentru că glutenul poate să cauzeze inflamaţii la nivelul creierului, diminuând capacitatea de concentrare.



3. Schimbări bruşte de dispoziţie şi stări depresive


Stările de anxietate, irascibilitate şi supărare fără motiv sunt adesea constatate de persoanele care suferă de boala celiacă. Glutenul perturbă procesul de digestie şi interferează cu absorbţia anumitor substanţe vitale cum ar fi vitaminele din complexul B, fierul, vitamina D, acizii graşi omega-3 şi zincul. Aceşti nutrienţi sunt esenţiali pentru sănătatea creierului şi îmbunătăţirea stării de spirit.


4. Migrene puternice


Acestea apar adesea la o jumătate de oră sau o oră după o masă care a inclus alimente cu gluten.


5. Senzaţie accentuată de mâncărime a pielii


Când sistemul digestiv nu poate să digere glutenul, este foarte posibil să-şi facă apariţia acea senzaţie supărătoare de mâncărime peste tot. Din cauza inflamaţiilor care apar în corp, sistemul imunitar creează anticorpi pentru a le combate, însă tot aceştia pot să fie responsabili de acest efect de mâncărime generat la nivelul pielii.



6. Oboseala permanentă


Starea permanentă de oboseală este adesea asociată cu intoleranţa la gluten, susţin specialiştii. Corpul este supus unui stres continuu de fiecare dată când consumi gluten, iar nivelul tău de energie este firesc să fie unul foarte scăzut în aceste condiţii.


7. Intoleranţa la lactoză are manifestări similare


Dacă deja ştii că ai o problemă cu lactoza pe care nu o digeri cum trebuie, să ştii că este foarte posibil ca şi glutenul să fie o povară pentru sistemul tău digestiv. Cea mai buna soluţie este să testezi şi să notezi efectele după fiecare masă.


8. Dureri articulare


Glutenul poate să genereze durere şi apariţia inflamaţiilor la nivelul articulaţiilor.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro