Cum să oprești sughițul: 5 remedii care funcționează de fiecare dată
Sănătate · Medicina alternativa / 07.03.2019

Sughițul apare pe neașteptate și poate fi foarte deranjant când nu știi ce să faci pentru a-l opri și vrei să faci o impresie bună. Aplică și tu soluțiile care te scapă de acest inconvenient.

În termeni medicali, sughițul se declanșează atunci când se contractă diafragma și mușchii intercostali. Acest spasm intră în coliziune cu larinxul închis, cauzând mișcarea involuntară și sunetul caracteristic. Există multe remedii tradiționale propuse pentru această problemă, dar nu toate au efectul dorit. De-a lungul timpului s-au încercat următoarele variante: o sperietură, ținutul respirației, statul cu capul în jos, consumul de lămâi sau de zahăr, dar aceste opțiuni nu au rezultate consecvente și nu pot fi aplicate oricând.

 
De ce apare sughițul?

Deși nu s-a identificat o cauză unică a sughițului, există câțiva factori declanșatori pe care trebuie să îi ai în vedere:
 
1. Consumul de băuturi carbogazoase
2. Consumul excesiv de alcool
3. Fumatul
4. Înghițirea aerului
5. Mâncatul prea repede sau cu înghițituri prea mari
6. Consumul băuturilor sau alimentelor foarte reci sau fierbinți, care modifică temperatura corpului brusc
7. Emoții extreme: teamă, stres, anxietate
 
Persoanele care suferă de sughiț cronic trebuie să meargă la un consult de specialitate pentru că poate fi cauzat de astm, pneumonie, probleme gastrointestinale, sindromul de colon iritabil, precum și de efectele secundare ale anumitor medicamente.

 
Iată ce remedii poți încerca pentru a neutraliza sughițul fără să te stresezi:

 
1. Inspiră, inspiră și expiră

Această soluție este recomandată de dr. Luc G. Morris pentru a stopa sughițul „deoarece ai nevoie să crești nivelul de dioxid de carbon, să relaxezi diafragma și să eliberezi căile respiratorii”. Inspiră adânc și ține aerul 10 secunde. După aceea inspiră din nou scurt și ține aerul încă 5 secunde, apoi expiră lent. Repetă de 2-3 ori.

 
2. Apleacă-te și bea

O altă modalitate utilă de a scăpa de sughiț este să te apleci de la talie în jos, fără să îndoi genunchii și să bei apă dintr-o cană care stă pe podea, cu ajutorul unui pai. Acest truc reduce presiunea exercitată asupra diafragmei și oprește spasmul care provoacă sughițul. Se consideră că este o soluție foarte eficientă care previne reapariția sughițului timp de cel puțin câteva zile. Dacă observi că sughiți foarte frecvent este cazul să încerci și tu acest remediu simplu, care te va lăsa liber să te relaxezi.

 
3. Miere și ulei de ricin

Este un remediu specific practicienilor Ayurveda. Combină o lingură de miere cu o linguriță de ulei de ricin și ia câte puțin de-a lungul unei zile. Repetă acestă rețetă de 2-3 ori pe săptămână pentru a menține sănătatea căilor respiratorii și a preveni crearea spasmului intercostal și creșterea presiunii în zona diafragmei.

 
4. Măsline verzi

Poate sună ciudat, dar să știi că funcționează foarte rapid. De fiecare dată când începi să sughiți mănâncă o măslină verde. Potrivit specialiștilor, anumite alimente pot stopa sughițul și nu ai nevoie neapărat de rețete complicate pentru a realiza acest obiectiv. Măslinele verzi sunt amărui și acre și te vor ajuta să elimini disconfortul mult mai eficient. În general poți apela la preparate acre sau amare când simți că nu poți opri sughițul pentru că micul șoc creat de gustul intens va stopa sunetul deranjant și spasmul intercostal.

 
5. Ridică genunchii la piept

Unul dintre cele mai simple lururi pe care le poți pune în aplicare când ai impresia că sughițul va prelua controlul este să calmezi diafragma ținând genunchii în dreptul pieptului până când spasmele se opresc. Este o soluție garantată care îți redă buna dispoziție și previne momentele neplăcute.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro