Cel mai bun ceai pentru a trata durerea în gât
Durerea în gât apare frecvent iarna din cauza frigului, fiind de multe ori un simptom al răcelilor sau gripelor.
Nu doar copiii fac des roșu în gât, ci și adulții, iar această problemă poate fi deosebit de neplăcută. Îți este dificil să mănânci și să bei, pentru că fiecare înghițitură amplifică durerea în gât. În unele cazuri este însoțită de o senzație permanentă de usturime și uscăciune a gâtului, care provoacă apoi tuse.
Beneficiile ceaiurilor care vă pot trata durerile din gât
În afara tratamentelor medicamentoase, recomandate de medic, poți încerca un remediu natural eficient. Este cunoscut faptul că ceaiurile calde calmează senzația de iritație în gât, dar unele ingrediente naturale sunt mai eficiente decât altele.
Ceaiul din ghimbir și lămâie este foarte eficient pentru a trata durerile în gât. Ghimbirul are proprietăți antiinflamatorii și calmează astfel durerea. De asemenea, are un efect antibacterian, eliminând bacteriile care provoacă roșul în gât. Un alt efect al ghimbirului este stimularea circulației sanguine, care accelerează vindecarea.
Și lămâia are beneficii importante pentru tratarea durerilor în gât. Acizii din lămâie echilibrează pH-ul din gât, ceea ce contribuie la eliminarea bacteriilor nocive, care provoacă inflamarea gâtului și apariția durerii, potrivit purewow.com.
Iată cum să prepari ceaiul pentru tratarea durerii în gât:
Ai nevoie de:
- 1 lingură cu pudră de ghimbir uscat
- o jumătate de lămâie
- o jumătate de lingură cu miere
- apă fierbinte
Pune pudra de ghimbir într-o cană.
Adaugă apă fierbinte.
Stoarce jumătatea de lămâie în cană și amestecă bine.
Lasă ceaiul la infuzat timp de câteva minute.
Când s-a răcit puțin și poate fi băut, adaugă mierea și amestecă până se dizolvă complet.
Bea ceaiul cât este cald.