Legătura dintre cafea și sănătatea ficatului
Nu îți poți începe ziua fără o cană de cafea? Ei bine, avem o veste bună pentru iubitorii de cafea. Acum, există și mai multe motive pentru care se pot bucura de licoarea pe care o servesc dimineața sau la orice oră din zi. Iată care este legătura dintre cafea și sănătatea ficatului, conform noilor studii!
Ce corelație există între cafea și sănătatea ficatului?Într-un studiu publicat în revista Alimentary Pharmacology & Therapeutics, cercetătorii au analizat datele care proveneau de la alte nouă studii efectuate în prealabil și au ajuns la concluzia că persoanele care consumă două cești de cafea în fiecare zi prezintă un risc cu 44% mai mic de a dezvolta ciroză hepatică, față de persoanele care nu beau cafea. Iar riscul acesta a continuat să scadă în cazul persoanelor care consumau între trei și patru cești de cafea pe zi, cu până la 65%.
Ciroza reprezintă o cicatrice a ficatului, fiind provocată de leziuni apărute de-a lungul timpului, în ani de zile, care interferează cu capacitatea organului de a funcționa la capacitatea sa normală. Constatările acestui nou studiu ar putea fi foarte importante pentru pacienții care sunt sensibili la această afecțiune, conform doctorului OJ Kennedy, de la Universitatea Southampton din Marea Britanie. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe cercetări, pentru a verifica și analiza veridicitatea acestui studiu. Este nevoie de studii clinice care să investigheze beneficiile pe care le poate oferi cafeaua organismului uman, precum și problemele pe care le poate cauza, astfel încât fiecare medic să poată face recomandări specifice pacienților.
Însă aceste noi descoperiri cu privire la corelația dintre cafea și sănătatea ficatului nu ne îndeamnă să facem exces. Un consum al cafelei dus la extrem poate anula efectele sănătoase aduse ficatului nostru. Consumul în exces este corelat, de asemenea, cu probleme ale inimii, un sistem imunitar scăzut, apariția mai multor tipuri de cancer și multe altele. Dar, dacă îți place să începi dimineața cu o cană de cafea aromată, este recomandat să continui acest obicei sănătos. Alte cercetări au ajuns la concluzia că această băutură este sursa numărul unu de antioxidanți din dieta noastră.
De asemenea, persoanele care beau cafea în mod regulat sunt predispuse unui risc mai mic de apariție a diabetului de tip 2 și a afecțiunii Parkinson, unei durate de viață mai lungi. Consumată cu moderație, cafeaua îți poate stimula și performanțele atletice. Așa că nu uita să consumi această băutură în limitele normale, pentru a beneficia de proprietățile sale.