Dereglări hormonale: cauze, simptome și tratament
Sănătate · Ginecologie / 24.08.2018

Hormonii transmit informații de la un un organ la altul și coordonează buna funcționare a tuturor țesuturilor. Află cum trebuie să procedezi dacă te confrunți cu dereglări hormonale.

Hormonii sunt subiectul multor discuții, de la stările emoționale ale unei femei, până la fertilitate și menținerea greutății ideale sau a densității osoase. Astfel, aceste substanțe biochimice gestionează funcționarea întregului organism și este foarte important ca nivelul lor să fie unul benefic sănătății pentru a preveni îmbolnăvirile sau riscurile pe termen lung.

 
Dereglări hormonale: Ce sunt hormonii?

Înainte de a discuta despre dereglările hormonale, este esențial să se știe ce sunt hormonii. „Hormonii sunt substanțe biochimice secretate de glandele endocrine, care reglează funcțiile organismului, cum ar fi: metabolismul, somnul, pofta de mâncare, funcțiile sexuale, fertilitatea, starea de spirit și nivelul stresului”, explică dr. Patricia Lo, ginecolog.

 
De ce apar uneori dereglări hormonale?

De-a lungul vieții numeroși factori pot avea un impact asupra nivelului de hormoni din organism. Principalii hormoni sunt estrogenul și progesteronul, iar raportul dintre aceste două substanțe poate fluctua, afectând funcțiile celorlalte organe.
„Nu trebuie să te gândești că dereglările hormonale apar strict când cei doi hormoni nu sunt prezenți în cantități egale. Este o abordare mult prea simplificată care nu ia în calcul fazele ciclului menstrual. De obicei prima jumătate a ciclului menstrual, numită faza foliculară, se caracterizează printr-un nivel ridicat de estrogen, iar a doua parte, numită faza luteală, este dominată de progesteron”
, potrivit dr. Thomas Ruiz, medic ginecolog. Dacă nu apare sarcina se declanșează sângerarea menstruală, iar nivelul de hormoni scade foarte mult în acea perioadă.
În plus, specialiștii au constatat că fiecare ciclu menstrual este unic deoarece nivelul de hormoni nu este niciodată identic față de ciclul precedent. Până la vârsta de 40 de ani variațiile nivelului de hormoni sunt previzibile, în anumite intervale, dar după aceea pot apărea modificări mai drastice sau neprevăzute ca urmare a perimenopauzei sau a menopauzei.
„În tranziția spre menopauză femeile se confruntă adesea cu dereglări hormonale. Sângerările menstruale pot varia ca abundență sau simptome, pot apărea bufeurile și transpirațiile nocturne, precum și insomnia sau dificultățile de concentrare. În general nu este util să se măsoare nivelul hormonilor prea des pentru că pot apărea modificări în fiecare zi”, potrivit dr. Ruiz.
 
De asemenea, menopauza se poate manifesta prin dereglări hormonale. „Nu este un proces ușor pentru organismul femeii și este nevoie de o perioadă de adaptare. Oficial menopauza este diagnosticată atunci când o femeie nu a mai avut sângerări menstruale timp de 12 luni, însă dereglările hormonale și simptomele specifice pot apărea chiar și cu 6 ani înainte de un diagnostic cert. Vârsta medie de instaurare a menopauzei este de 52 de ani, iar perimenopauza se poate declanșa începând de la 45-46 de ani”
, explică dr. Mary O’Toole,medic ginecolog din California.

Dereglări hormonale: Sindromul ovarului polichistic

Dereglările hormonale nu apar doar ca urmare a tranziției spre menopauză. „Pacientele diagnosticate cu sindromul ovarului polichistic prezintă niveluri ridicate de testosteron. Printre simptomele specifice se regăsesc acneea, pilozitatea în exces, sângerările menstruale la intervale neregulate sau absența menstruației timp de câteva luni. De asemenea, femeile care sunt diagnosticate cu această afecțiune au un risc mai ridicat de diabet, infertilitate și hipertensiune arterială. Opțiunile de tratament includ pilulele contraceptive, procedurile laser pentru hirsutism sau plasturii cu estrogen”, potrivit dr. Yen Tran, medic ginecolog din California.
Exercițiile fizice și o dietă sănătoasă pot reduce rezistența la insulină, prevenind fluctuațiile glicemiei și diminuează inflamația asociată cu leziunile acneice.

 
Există un tratament cu efecte garantate?

Când vine vorba despre dereglări hormonale nu se pot recomanda tratamente generice deoarece fiecare persoană este diferită, iar felul în care variază producția de hormoni trebuie determinat de-a lungul unei perioade de cel puțin câteva luni.
„Printre variantele de tratament se numără acupunctura, terapia de substituție hormonală, suplimentele naturiste sau medicamentele antidepresive”, spune dr. O’Toole .
Terapia de substituție hormonală este foarte eficientă în cazul bufeurilor sau transpirațiilor nocturne, dar este recomandat să se ia o doză mică de estrogen pentru a evita efectele adverse.
„Nu trebuie ignorat nici rolul dietei în ameliorarea stării generale a pacientei. Fructele și legumele proaspete, expunerea moderată la soare, consumul de pește gras și de produse lactate în fiecare zi fortifică organismul și contribuie la normalizarea nivelului de hormoni”, explică dr. O’Toole.
De asemenea, discuțiile cu un terapeut specializat te pot ajuta să treci peste simptomele neplăcute fără să te îngrijorezi. „Psihologul, familia, partenerul de viață și prietenii pot oferi sprijinul necesar pentru ca starea femeii să se îmbunătățească și să aibă o imagine pozitivă despre sine”, spune dr. Ruiz. 
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro