5 semne că nu se va căsători niciodată cu tine
Dragoste & Sex · Relatii / 24.08.2018

De ce unii bărbaţi se simt atât de bine stând ani de-a rândul lângă o femeie, dar nu vor să se căsătorească niciodată cu ea?

Din moment ce s-a dovedit că femeile vor să se căsătorească mai repede decât bărbaţii, nu este suprinzător faptul că acestea se întreabă adesea dacă partenerii lor doar amână momentul sau nu vor vrea să se căsătorească niciodată cu ele.

Pe baza a sute de relatări ale femeilor care s-au săturat să tot aştepte să fie duse la altar, iată o listă a celor mai comune 5 semne de avertizare care dovedesc că partenerul tău nu intenţionează să se căsătorească cu tine:

1. Ai ajuns să îl implori să se căsătorească cu tine


Pentru femeile care bat apropori evidente despre căsătorie, poate fi greu să recunoască faptul că discuţiile avute cu partenerul despre acest subiect au fost înlocuite de implorări. Chiar şi femeile inteligente şi puternice care nu sunt obişnuite să ceară ceea ce îşi doresc în toate celelalte aspecte ale vieţii lor, cad cumva într-o capcană în care îşi roagă partenerul să se căsătorească cu ele. Odată ce descoperi că ai ajuns în poziţia de a te milogi de el, este timpul să mergi mai departe. Nu numai că nu intenţionează să se căsătorească cu tine, dar genul de bărbat care permite să se întâmple aceste lucruri este capabil să facă multe altele pentru a te ţine legată de el mulţi ani de acum înainte în aceeaşi situaţie.


2. Spune că aşteaptă momentul potrivit


Sună atât de matur şi de responsabil atunci când partenerul tău spune că te va cere în căsătorie atunci când va fi momentul potrivit, dar aceasta este doar o altă tactică de a încetini procesul. Oamenii, în general, folosesc timpul ca scuză şi dau vina pe circumstanţe nefavorabile pentru a amâna o acţiune pe care nu intenţionează să o facă.

3. Îţi propune o perioadă de probă


Bărbaţii care doresc cu adevărat să se căsătorească sunt aceia care îşi şi cer partenerele în căsătorie. Ei nu încearcă să găsească o cale de a întârzia lucrurile, sugerându-ţi o perioadă de probă, în care să trăiţi ca şi cum aţi fi căsătoriţi, doar pentru a vă asigura că sunteţi compatibili. Femeiele care sunt de acord cu această perioadă de probă fie vor părăsi relaţia într-un final, fie se vor adânci pentru totdeauna în ea.


4. Nu s-a gândit la o dată a nunţii


Mulţi bărbaţi consideră că dăruindu-le partenerelor lor un inel cu diamant este calea cea mai sigură pentru a amâna marele moment. Dacă bărbatul este potent financiar, el poate primi tot timpul de care are nevoie doar cu un diamant suficient de mare. Dacă v-aţi logodit deja de luni bune şi nu aţi stabilit nicio dată a nunţii, atunci şansele de a ajunge la altar sunt extrem de mici. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul cuplurilor care stabilesc ca data nunţii să fie peste 2 sau mai mulţi ani.


5. Amână data nunţii în viitorul cât mai îndepărtat


Acest lucru este valabil acelor cupluri care stabilesc ca data nunţii să fie peste mai mulţi ani de la logodnă. Pe măsură ce data se apropie, suficient de mult cât să fie nevoie să se înceapă planurile reale, el mută data şi mai departe în viitor. În toate aspectele vieţii, oamenii au tendinţa de a reprograma lucrurile pe care nu le aşteaptă cu nerăbdare şi ţin cu dinţii de cele pe care le aşteaptă cu adevărat. Dacă nunta pe care o aştepţi atât de mult a fost reprogramată de partenerul tău de îndată ce a ajuns destul de aproape de momentul alegerii rochiei, atunci el îţi transmite un mesaj că nu intenţionează să treacă prin toate aceste lucruri.

Dacă te regăseşti în oricare dintre aceste scenarii, atunci ar trebui ca timpul şi energia ta să fie canalizate spre găsirea unui bărbat care este dispus cu adevărat să se căsătorească, şi nu să aştepţi ca actualul iubit să se decidă în acest sens. Nu o va face! Acestea sunt doar câteva semne de avertizare care îţi pot deschide ochii şi cărora ar trebui să le acorzi mai multă atenţie dacă nu vrei ca timpul să treacă degeaba pe lângă tine. Nu îi găsi scuze, cum că are emoţii şi îi e frică să facă pasul cel mare, pentru că anii mulţi petrecuţi unul lângă celălalt ar fi trebui deja să îl convingă, inspire şi maturizeze.  
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro