Ce grupă de sânge îți pune viața în pericol în cazul accidentelor
Sănătate / De Iulia Mirică, 15.07.2018

Pacienții cu leziuni severe cu grupa de sânge 0 sunt supuși unui risc de deces de trei ori mai mare decât pacienții cu orice altă grupă de sânge, potrivit unui studiu recent publicat în revista Critical Care.

Care grupă de sânge este de trei ori mai periculoasă pentru pacienți în cazul accidentelor?


O echipă de specialiști condusă de Wataru Takayama de la Tokyo Medical and Dental University Hospital din Japonia a comparat ratele de deces ale pacienților cu leziuni severe cu diferite grupe de sânge - A, B, 0 și AB. Peste 900 de pacienți admiși la unul dintre cele două centre medicale de urgență din Japonia au fost implicați în studiu, între anii 2013 și 2016. În timp ce pacienții cu grupa de sânge 0 se confruntă cu o rată a mortalității de 28%, cei din toate celelalte grupe de sânge combinate se confruntă cu un procent de 11%.


Cercetătorii suspectează că acest contrast uluitor este cauzat de ceva ce se numeste factorul von Willebrand, un agent de coagulare a sângelui, prin care oamenii cu grupa de sânge 0 au un nivel mai scăzut decât cei cu alte grupe de sânge. Deficitul relativ cauzat de factorul von Willebrand ar putea crește rata hemoragiei, atunci când sângele iese dintr-un vas de sânge spart, și, prin urmare, ar putea crește riscul de deces în cazul leziunilor grave.

Deși nu poate fi făcut nimic pentru a schimba acest inconvenient, Takayama și echipa sa sunt de părere că aceste informații ar putea ajuta personalul de urgență să controleze intensitatea îngrijirii critice, pentru a limita cât mai mult riscul decesului. Este, de asemenea, un lucru important de luat în considerare atunci când se fac transfuzii de urgență, mai ales că 0 negativ este considerat a fi donatorul universal. Este cea mai solicitată grupă de sânge, deoarece este compatibilă cu toate celelalte, ceea ce înseamnă că oricine poate primi o tranfuzie de sânge de la o persoană cu grupa de sânge 0.


Rezultatele cercetării îi fac pe specialiștii în sănătate să se întrebe cum ar putea transfuzia de urgență a celulelor roșii din sânge, grupa 0, să afecteze homeostazia, adică procesul care ajută sângerările să se oprească, și dacă este diferită la alte tipuri de sânge. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a investiga rezultatele studiului și pentru a dezvolta cea mai bună strategie de tratament pentru pacienții cu traumatisme severe.

De asemenea, sunt necesare mai multe cercetări și pentru a confirma teoria von Willebrand, precum și pentru a vedea dacă și ce diferențe există între celelalte grupe de sânge (A, B și AB), fără a mai menționa diferențele dintre grupele de sânge pozitive și cele negative. Autorii avertizează, de asemenea, că participanții au fost doar pacienți japonezi și, prin urmare, aceste rezultate poate că nu se aplică tuturor grupurilor etnice. Deși se pare că această grupă de sânge poate crește riscul de hemoragie, poate reduce riscul de coagulare.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro