Îmi doresc să mor, dar toate încercările de a-mi lua viaţa au eşuat lamentabil sau misterios. Înainte de a vă revolta vă spun că dorinţa mea de a nu mai trăi nu e un moft. Are două cauze puternice.

Îmi doresc să mor, dar toate încercările de a-mi lua viaţa au eşuat lamentabil sau misterios. Înainte de a vă revolta vă spun că dorinţa mea de a nu mai trăi nu e un moft. Are două cauze puternice. În urma unui accident de maşină pe care l-am provocat, mi-am omorât familia. Viaţa fără soţia mea şi cei doi copii mi se pare o povară prea greu de suportat, iar moartea e o izbăvire şi o pedeapsă pe care o merită orice criminal.
 
Totuşi, se pare că Dumnezeu sau dracul, cine ştie, are alte planuri cu mine. Deşi specialiştii spun că din accidentul ăla n-ar fi trebuit să scape nimeni, eu am ieşit din maşina făcută terci doar cu câteva zgârieturi. N-am avut nici măcar un os rupt. Am fost în schimb „rupt” pe interior. Distrus psihic şi incapabil să înţeleg de ce mai trăiesc după o asemenea grozăvie.

La câteva luni după accident am încercat prima dată să mă sinucid. Am dat drumul la gaze în casă, am închis uşile, ferestrele şi am aşteptat în pat să vină moartea. A venit un vecin care a simţit miros de gaz şi a spart uşa. Eu nici măcar nu adormisem. Gazul nu avusese vreun efect asupra mea. Mai mult am avut probleme cu vecinii, care m-au acuzat că le pun viaţa în pericol, cu intenţiile mele sinucigaşe.

Oamenii pot fi foarte cruzi în astfel de situaţii. O doamnă de la etajul de sub mine mi-a strigat furioasă să mă duc să mă împuşc pe câmp, nu să periclitez viaţa altora. Avea dreptate, dar ce dureros suna asta spusă la adresa ta...

A doua încercare s-a dorit mai eficientă. Mi-am tăiat venele şi am aşteptat. Orice om normal care pierde atâta sânge ar fi murit în maximum câteva ore. Eu am surpavieţuit până a doua zi când a venit mama peste mine în casă şi m-a găsit semi-conştient. Dar viu. Mama săraca, la 70 de ani, trece şi ea prin momente grele cu mine. Îmi dau seama, dar nu am puterea să mai trăiesc doar de dragul ei, când eu însumi am rămas fără copiii mei.

Apoi m-au internat într-un spital privat de boli psihice, încercând să mă facă să renunţ la gândurile mele. Totuşi, nu sunt nebun, sunt conştient că dacă n-aş fi trecut prin ce trec şi m-aş fi privit din afară aş fi zis şi eu că omul e nebun. Dar spuneţi şi voi, v-aţi dori să trăiţi cu vina asta pe conştiinţă?

În fiecare zi văd chipul fetiţelor mele cum se zbenguiau în maşină când le duceam la şcoală. Când mă bag în pat seara o aud pe soţia mea cum mă întreabă dacă am încuiat uşa de la intrare. Asta era veşnica ei grijă seara la culcare. Apoi mă bag în pat şi stau întins în întuneric şi nu mă pot gândi la altceva decât la tot ce am pierdut într-o clipă de teribilism. Pentru că din teribilism am apăsat acceleraţia.

Am ieşit din clinica de boli mintale după o lună de zile. Credinţa mea e că medicii s-au lăsat păgubaşi. Nu ai cum să faci ceva pentru un om în situaţia mea. Puterea trebuie să vină din el însuşi, iar la mine puterea străuie doar în gândul morţii.

A treia încercare de suicid n-ar fi trebuit să dea greş. Nimeni nu-şi explică cum de am scăpat, căzut de la etajul opt al clădirii în care avea biroul psihiatrul la care mergeam săptămânal la tratament. Am căzut pe o maşină şi nu mi-am zdrelit decât nasul şi bărbia. Plin de sânge pe faţă am fost transportat la spital unde s-a constatat că nu aveam nimic. Absolut nimic grav. Sunt teafăr şi... nemuritor.

Nimeni nu-şi explică de ce, dar eu am ajuns să cred că e ceva necurat. Nu se poate să vrei să mori, să meriţi să pieri de pe faţa pământului, să faci totul ca să reuşeşti şi să nu poţi. Asta ţine de o putere inumană care vine de la Dumnezeu sau de la necuratul. Mi-e groază să mă gândesc care dintre ei m-a luat în oastea sa.

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.