La copil distinctia intre adevarat si fals, apoi intre adevar si minciuna, este progresiva. Pentru Piaget, inainte de 6 ani copilul nu face distinctia intre minciuna, joc si fabulatie. Treptat, dupa varsta de 8 ani, minciuna va dobandi dimensiunea intentionala. Intre aceste doua etape, de-o parte fiind prevalenta activitatea ludica, fabulatia si fantasma, inainte de 6 ani, iar de cealalta parte aflandu-se minciuna intentionata, dupa 8 ani, se situeaza o parte in care adevarul si falsul sunt distincte, dar minciuna se confunda cu greseala.

In plan clinic, in mod clasic se disting la copil trei tipuri de minciuna:

• • minciuna utilitara;
  • minciuna compensatorie;
  • mitomania.

Minciuna utilitara, folosita de catre copil pentru a obtine un avantaj sau pentru a evita o neplacere, poate sa apara ca o conduita la indemana, al carui exemplu il constituie disimularea sau falsificarea notei la scoala.

Minciuna compensatorie traduce nu cautarea unui beneficiu concret, ci cautarea unei imagini pe care subiectul o crede inaccesibila sau pierduta: isi inventeaza o familie mai bogata, mai nobila, mai savanta, isi atribuie merite scolare, sportive sau razboinice. Banale pana la varsta de 6 ani, cand astfel de conduite se inscriu in spatiul de reverie tranzitional ce permite copilului sa-si elaboreze identitatea narcisica, dincolo de aceasta varsta prezenta lor semnaleaza adesea tulburari psihopatologice mai marcate.

Mitomania este gradul extrem al acestei reverii fabulatorii.

A spune adevarul nu vine de la sine, ci reprezinta o veritabila invatare progresiva. Exista deci o intreaga invatare sociala a adevarului: parintii valorizeaza in general marturisirea adevarului si fac din el dovada unui comportament responsabil. A spune adevarul va deveni pentru copil, putin cate putin, o modalitate mai subtila de a-si satisface parintii, de a satisface exigentele sociale, si, in fine, de a-si satisface propria stima de sine.

Comportamentul parintilor fata de minciuna va determina modul cum copilul va alege mai tarziu daca sa mai apeleze la minciuna in alte contexte. Daca parintii sunt mai curand neatenti sau creduli, copilul va continua sa minta, daca parintele alege sa fie excesiv moralizator, poate provoca adancirea intr-o conduita din ce in ce mai mincinoasa (a doua minciuna pentru a o explica pe prima).

Invata-ti copilul sa caute impreuna cu tine solutii optime la problemele ivite, in loc sa-l pedepsesti. Usureaza-i sarcina de a spune adevarul. Daca minte pentru ca a facut ceva rau, spune-i: "Imi pare bine ca mi-ai spus in sfarsit adevarul, dar ma supara totusi ce ai facut". Copilul trebuie sa-si indrepte greseala, indreptand lucrurile sau cerandu-si scuze. Nu-l insulta, numindu-l mincinos. Copiii incep sa se considere ei insisi mincinosi si asta va mari probabilitatea ca minciunile sa se repete.