2. Este important sa determini, sa apreciezi corect dificultatea examenului.
Acest lucru trebuie constientizat, deoarece este necesar sa armonizezi valoarea motivatiei copilului cu gradul de dificultate al examenului. In obtinerea unor performante inalte, copilul, pe langa faptul ca solicita gandirea, memoria, atentia, perceptia vizuala si auditiva, "se consuma" energetic mai mult sau mai putin, mecanismul de dozare a acestuia apartinand segmentului motivational si nu in ultimul rand, propriei autoreglari psihice. Riscurile aprecierilor incorecte pot fi subestimarea sau supraestimarea dificultatii examenului, efectul fiind, din pacate, esecul.
In acest sens, recomandabil este, ca mama, sa influentezi intensitatea motivatiei copilului pentru examen, printr-o strategie cat mai reala de apreciere a dificultatii examenului. Este important sa nu sperii copilul cand te referi la dificultatea examenului, un rol foarte important avand felul in care ii explici si il motivezi. De aceea este foarte important ca tu insati sa iti mentii echilibrul emotional; este un lucru stiut ca in aceste situatii, transferul emotional este aproape 100% activ.
Se preintampina astfel, la copil, probabilitatea instalarii unui blocaj psihic instantaneu, pierderea increderii in fortele proprii, intr-un cuvant, toate efectele psihice ale unui eventual esec.
3. Este foarte bine sa-ti ajuti copilul sa-si "intareasca" eul.
Acest lucru se refera la stimularea pozitiva a increderii in fortele proprii. Astfel, copilul va putea mult mai usor sa-si mobilizeze cunostintele acumulate, va obosi mult mai greu si va avea o stare generala echilibrata si armonioasa, ceea ce-i va permite sa se simta mai liber in gandire si mult mai capabil de a reda si interpreta ceea ce a invatat.
4. Analizeaza lucid si realist sansele de reusita.
Prin implicarea ta ca mama, copilul se simte sustinut si incurajat in mobilizarea propriilor forte pentru obtinerea succesului. Atentie insa, in cazul adolescentilor, in general, implicarea exagerata si/sau fortata trebuie evitata. Cu tact si prudenta, este bine, daca o consideri oportun, sa iti pregatesti copilul si pentru un posibil esec, nedorit bineinteles, pe un ton cat mai optimist cu putinta.
5. Ajuta-ti copilul sa inteleaga procesele implicate.
Trebuie sa fii constienta de faptul ca tine de priceperea ta modul in care trebuie sa imparti cu copilul tau, intr-o forma "deghizata", dar "deschisa", greutatile si inconsistentele acestei faze de pregatire psihologica pentru examen. Pune-ti la incercare toate abilitatile pe care le ai si foloseste-le pe cat posibil in sens constructiv!Acestea sunt cateva sfaturi importante ce trebuie urmate pentru ca totul sa fie bine, atat pentru tine, ca mama, cat si pentru copilul tau.
In functie de relatia pe care o ai cu propriul copil, poti aplica si alte strategii pe care le consideri potrivite si compatibile cu obtinerea succesului in acest sens.
Impreuna veti reusi!