Fiecare persoană are propria colecție de amintiri. Însă de ce se estompează amintirile? De ce le uităm? Și, mai important, de ce nu avem amintiri din copilăria timpurie?

Care este motivul pentru care nu avem amintiri din copilăria timpurie?

Acest fenomen ciudat este cunoscut sub numele de amnezie din copilărie. Reprezintă incapacitatea adulților de a debloca anii înaintea vârstei de aproximativ 3,5 ani. Această amnezie este puțin diferită pentru fiecare om în parte, unii oameni neputând să își aducă aminte nimic până la vârsta de șase ani.

Cercetătorii au abordat această chestiune, ajungând la unele rezultate clare. Majoritatea rămân însă la fel de vagi ca amintirile. Totuși, există sugestii care ne indică ce am putea analiza.

La naștere, creierul unui copil conține aproximativ 86 de miliarde de neuroni, aproximativ un sfert din numărul de celule care există în Calea Lactee. Folosind această mașină neuronală, bebelușii consumă informații, creierul lor formând aproximativ 700-1000 de conexiuni sinaptice noi pe secundă. Este o trăsătură incredibilă a învățării și o perioadă de dezvoltare rapidă. Cu toate acestea, probabil că aici intervine și problema.

Într-un experiment destul de simplu, oamenii de știință au pus pui de șoareci și șoareci adulți în cuști separate, pe care nu le-au văzut niciodată și care le electrocutau ușor picioarele. Ori de câte ori rozătoarele s-au întors în cușca cu șocuri electrice ușoare, s-a activat un răspuns determinat de frică.

Frica puilor de șoareci a început să fie uitată după o zi, însă șoarecii adulți nu au uitat niciodată. Echipa de specialiști a stimulat neurogeneza, adică formarea de noi neuroni în creier, prin antrenarea șoarecilor adulți pe o roată. În acest fel, au putut să oglindească amnezia infantilă și în cazul șoarecilor adulți. Pentru a verifica dacă acest efect este bidirecțional, oamenii de știință au împiedicat neurogeneza în cazul puilor de șoareci prin inginerie genetică și medicamente. În acest fel, șoarecii au format amintiri mult mai stabile.

Echipa a mers și mai departe și a introdus o etichetă fluorescentă în celulele creierului nou formate. Acest lucru a dezvăluit un proces interesant - amintirile șoarecilor nu au fost înlocuite, ci doar modificate cu noi amintiri.

Cum se traduce acest lucru? Este vorba despre posibilitatea ca amintirile noastre să nu dispară, ci să se schimbe într-un mod care să le facă inaccesibile. Desigur, trebuie făcute studii suplimentare pentru a verifica acest lucru în cazul oamenilor. Aceasta este probabil o piesă a unui puzzle complet, dar un alt studiu asupra memoriei i-a făcut pe oamenii de știință să se gândească la o altă teorie la fel de convingătoare. Ca bebeluși, nu avem echipamentul mental necesar pentru a forma amintiri de durată. În mod ironic, una dintre cele mai puternice dovezi ale acestei teorii nu vine de la un copil, ci de la un adult.

Un pacient faimos în vârstă de 27 de ani a făcut o lobectomie pentru a scăpa de convulsiile epileptice, ca urmare a unui accident de bicicletă la vârsta de șapte ani. După ce o bucată mare de creier a fost îndepărtată, acesta nu mai putea să își amintească evenimentele noi. Atunci când era întrebat ce s-a întâmplat cu o zi în urmă, nu își amintea. În plus, acțiunile sale aveau asemănări interesante cu cele ale copiilor, care pot învăța informații noi, dar nu își pot aminti procesul prin care le-au învățat.

Sunt pierdute amintirile? Sau sunt inaccesibile, iar cheia pentru recuperarea lor a fost pierdută? Cercetătorii nu știu cu certitudine, dar unii presupun că amintirile încă există, dar conexiunile pentru a le accesa au dispărut, poate printr-un proces de tăiere sinaptică.

Până acum probabil că ai observat că studiul memoriei și în special cel al lipsei memoriei este dificil. Acest lucru este valabil mai ales în lumina recentelor dezvăluiri care arată cât de supus greșelilor și erorilor este supus creierul uman.

Este vorba despre amintirile false. Acestea sunt amintiri care par la fel de reale ca toate celelalte, dar nu au avut loc niciodată. Acest lucru poate fi din motive diverse, cum ar fi că mama ta îți povestește o întâmplare de nenumărate ori, până când ajungi să crezi că este în memoria ta. De asemenea, ne poate induce în eroare în sistemul de justiție penală, după cum a demonstrat un psiholog cognitiv. Experimentele profesorului Elizabeth Loftus de la Universitatea din California au devenit renumite în întreaga lume. Într-unul dintre experimente, aceasta și colegii ei le-au pus participanților povești adevărate din copilăria lor, cu excepția unei povești false. Însă un sfert dintre participanți au spus că și-au adus aminte. Mai mult, când li s-a spus că una dintre povești a fost inventată, aceștia nu au putut identifica amintirea care a fost falsă.

Și emoțiile ar putea juca un rol important. Probabil că amintirile anterioare au o veridicitate mai puțin emoțională decât cele mai tardive, deoarece sugarii nu pot contextualiza semnificația sau importanța majorității amintirilor lor. Primele amintiri care există sunt adesea caracterizate ca fiind extrem de emoționale.