Horoscopul săptămânii 23-29 octombrie. Află ce te aşteaptă!
Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Este foarte important ca în această săptămână să îţi dai seama că dependenţa de iubitul tău îţi face rău. O persoană cu mai multă experienţă de viaţă te va sfătui corect în ceea ce priveşte viaţa de cuplu, iar atunci ţi se vor deschide ochii. E momentul să ai viaţa ta, să ai prietenii tăi şi ieşirile necesare pentru a-ţi satisface pasiunile. Nimeni nu te va judeca pentru asta şi vei fi mult mai fericită dacă adopţi acest stil de viaţă!

Săptămâna aceasta este numai bună pentru investiţii, mai ales dacă ai strâns ceva bani la saltea în ultima perioadă. Fă ceva cu economiile tale, altfel nu prea vei putea evolua. Eşti mulţumită de locul tău de muncă şi de banii pe care îi câştigi, de aceea ai putea lua în considerare să faci ceva în plus pe lângă asta. Ambiţia ta trebuie să iasă mai mult la suprafaţă şi să încerci să nu te mulţumeşti doar cu ce ţi se dă.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro