Horoscopul săptămânii 23-29 octombrie. Află ce te aşteaptă!
Peşti (19 februarie - 20 martie)

Nu permite nimănui să se bage în viaţa ta personală, cu toate că este vorba de rude care cu siguranţă îţi vor binele. Tu eşti singura care ştie ce e mai bine pentru ea, iar deciziile tale ar trebui să fie bazate doar pe convingerile tale. Dacă situaţia dintre tine şi partener nu e una deloc roz, discută cu acesta fără să dai sfoară în ţară şi cere-i şi lui acest lucru. Dacă vezi că nu mai poţi face nimic, atunci cere sfaturile celor în care ai încredere, dar nu le primi gratuit!

Munca pe care o depui la serviciu va ieşi mai mult în evidenţă în aceste zile, deşi nu faci nimic în plus faţă de perioada anterioară. Cel mai probabil cineva este mult mai atent la ceea ce faci cu gândul de a-ţi oferi şansa să avansezi. Pe de altă parte, ar putea ca intenţia să fie să ţi se găsească nod în papură, lucru care cu siguranţă nu se va întâmpla. Eşti atât de împăcată cu tine, încât spre sfârşitul săptămânii ai putea chiar să ceri o mărire de salariu.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro