Capricornul are sufletul tânăr, e optimist şi îi place să se distreze.
Acest lucru se reflectă în experienţa tipică a unei întâlniri cu el. El e semnul zodiacal cel mai muncitor şi mai ambiţios din punct de vedere profesional. El atinge succesul prin abordarea lui serioasă şi, de asemenea, nu îi place să îşi piardă timpul pe relaţii inutile. Asta înseamnă că dacă un Capricorn îşi arată interesul, atunci el chiar te place. La început, întâlnirile cu el pot părea destul de tradiţionale: ieşiri la film sau mese la restaurant. Dar, pe măsură ce el se aprinde mai tare, îşi va dezvălui latura lui sălbatică. Capricorul trebuie să depună mereu un efort suplimentar pentru a nu-şi trata partenerul ca pe un angajat. El poate fi foarte distant într-o relaţie, mai ales când e speriat de vulnerabilităţi. El trebuie să îşi amintească să ia lucrurile mai uşor şi să accepte defectele celorlalţi, pentru că şi imperfecţiunile pot fi frumoase.