Frumusețea ta: Cum îți poți regla organismul ca să scapi de acnee
Frumuseţe · Ingrijirea corpului / 10.05.2013

În ultimii ani, tot mai multe persoane, indiferent de sex sau de vârstă, se confruntă cu o problemă foarte greu de rezolvat: acneea. Și chiar dacă sunt persoane care susțin ca acneea este o problemă de exterior, sunt studii care ne demonstrează că și alimentația are un rol foarte important.

În ultimii ani, tot mai multe persoane, indiferent de sex sau de vârstă, se confruntă cu o problemă foarte greu de rezolvat: acneea. Și chiar dacă sunt specialiști care susțin ca acneea este o problemă de exterior, sunt studii care ne demonstrează că și alimentația are un rol foarte important.

De aceea, nu doar cremele și tratamentele faciale pe care le folosești sunt importante ci și ce mănânci. Aşa că, dacă ai probleme cu acneea, iar tratamentele cosmetice nu dau rezultate, ce ai zice să-ți schimbi alimentația.



Renunță la produsele din făină albă

Produsele din făină albă sunt pe lista neagră pentru persoanele care au probleme cu acneeea. Iar cele mai nocive sunt pizza şi pastele. Explicația este una simplă: sunt alimente cu un indice glicemic ridicat, iar un indice glicemic ridicat obligă pancreasul să secrete o cantitate mai mare de insulină. Aceasta atrage după sine modificarea balanţei hormonale din organism, iar de aici se ajunge la multiplicarea celulelor pielii în interiorul porilor (urmată de blocarea acestora) şi creşterea secreţiei de sebum. Şi aşa apare acneea. Din aceeaşi categorie fac parte şi cartofii prăjiţi, popcornul şi băuturile carbogazoase.


Ferește-te de grăsimi saturate

Grasimili saturate și hidrogenate sunt și ele de evitat dacă ai probleme cu tenul. Deoarece cantitatea de sebum secretată de piele poate fi influenţată şi de cantitatea de grăsimi din alimentaţie. Grăsimile saturate se găsesc în cantitate mare în carnea roşie, iar cele hidrogenate se găsesc în margarină şi în toate produsele obţinute cu ea.

Nu mai bea lapte

Știu că îți vine greu să crezi, dar laptele este și el pe lista neagră. Produsele lactate au în compoziţie un hormon de creştere (numit factor insulinic de creştere). Un nivel mare al acestui hormon atrage după sine creşterea secreţiei de sebum, contribuind astfel la agravarea acneei. De asemenea, lactatele coţin şi hormoni masculini, iar aceştia duc la creşterea secreţiei de sebum.


Mai mult, o cercetare care a apărut în publicaţia "Journal of the American Academy of Dermatology" în anul 2005 scoate în evidenţă legătura dintre consumul de lactate şi agravarea acneei. Aceasta a fost realizată pe un eşantion de 47.355 de femei, cât şi pe un grup de 4.273 de băieţi adolescenţi. Ambele grupuri au avut probleme mari cu acneea. Explicaţia pe care o oferă specialişrii ar fi aceea că majoritatea laptelui pe care îl luăm din comerţ provine de la vaci gestante şi conţine un nivel ridicat de hormoni care pot stimula glandele sebacee.

Ciocolata şi cafeaua

Dacă ai probleme cu acneea și îți place cafeaua și ciocolata, este timpul să mai reduci din consum. Se pare că, produsele care conţin cafeină pot să agraveze acneea dacă sunt consumate în exces. Acestea cresc nivelul hormonilor de stres care stimulează, la rândul lor, glandele sebacee să secrete o cantitate mai mare de sebum.
 
De asemenea, poți reduce inflamaţiile cu ajutorul unor alimente speciale: somonul, uleiul de peşte, ceaiul verde, legumele şi fructele proaspete. Acestea au un nivel ridicat de antioxidanţi, flavonoide, seleniu şi zinc. 
 
Aşa că, dacă până acum ai respectat toate regulile de îngrijire, dar tenul tău este departe de a arăta perfect, iar în alimentaţia ta sunt prezente aceste produse despre care ţi-am vorbit mai sus este momentul să faci o schimbare.

Încearcă să vezi ce alimente predomină în dieta ta şi să le elimini/reduci pe cele care îţi pot agrava problemele tenului. Doar aşa vei observa dacă problema ta este una din interior sau din exterior. Dacă după șase luni în care ți-ai schimbat și alimentația, acneea continuă să-ți dea bătăi de cap este cazul să consulți un medic endocrinolog. Este posibil ca problemele tale să fie de ordin hormonal.


 

 

 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro