În ultimii ani am fost bombardaţi cu informaţii despre antioxidanţi. Cât de mult ne ajută, cât de importanţi sunt în lupta cu radicalii liberi şi cât de eficienţi sunt când vorbim despre procesul de îmbătrânire.
În ultimii ani am fost bombardaţi cu informaţii despre antioxidanţi. Cât de mult ne ajută, cât de importanţi sunt în lupta cu radicalii liberi şi cât de eficienţi sunt când vorbim despre procesul de îmbătrânire.
Însă, mulţi dintre noi nu ştim ce sunt aceşti antioxidanţi, unde îi găsim şi cum ne ajută ei, concret.
Neutralizează radicalii liberi
Antioxidanţii sunt nişte substanţe chimice care au proprietatea de a neutraliza radicalii liberi (substanţe periculoase pentru organism, care atacă membranele celulelor).
Pe de altă parte, radicalii liberi sunt prezenţi în corpul nostru în mod firesc şi contribuie la distrugerea şi eliminarea bacteriilor şi viruşilor care atacă organismul. Însă, atunci când ajung în concentraţii prea mari (din cauza poluării, a alimentelor nesănătoase sau a fumului de ţigară inspirat) devin dăunători. Aici, intervin antioxidanţii.
Fructe şi legume
Antioxidanţii includ vitamine, minerale şi flavine, care se gasesc în fructe şi legume, în vin roşu şi unele tipuri de ceai. Tocmai de aceea, consumul de fructe şi legume (în stare naturală) este atât de benefic pentru organismul nostru. Şi pentru că pielea noastră este afectată de orice agresiune, atât din interior cât şi din exterior, are nevoie de ajutor. Iar acest ajutor vine şi din partea antioxidanţilor.
Totuşi este important de ştiut faptul că semnele îmbătrânirii nu pot fi şterse în totalitate, însă poate fi încetinită trecerea anilor de pe chip cu ajutorul antioxidanţilor. Aşa că, un prim pas în lupta cu ridurile ar fi să menţinem un nivel optim de vitamine A, C, D şi E în organism. Mai ales că, pe măsură ce înaintăm în vârstă nivelul antioxidanţilor produşi de organism scade, fiind necesar să consumăm cât mai multe alimente cu efect antioxidant.
Ceaiul verde
Un alt aliat, bogat în antioxidanţi, este ceaiul verde. Acesta reduce riscul îmbătrânirii premature a pielii şi de aceea este recomandat să fie consumat zilnic. Mai mult de atât, el este foarte des întâlnit în compoziţia produselor destinate îngrijirii pielii. Dacă îl foloseşti cu regularitate, fie că îl bei sau îl aplici sub formă de comprese, ceaiul verde oferă pielii tale tinereţe.
Creme cu vitamine
Un alt ajuror pentru tenul nostru poate veni şi din exterior. Cremele şi măştile pe care le folosim pe faţa noastră ar trebui să fie bogate în vitamina C, A sau D. Acestea ne vor ajuta în lupta cu radicalii liberi.