Ce se întâmplă dacă te speli pe față cu zeamă de lime
Frumuseţe · Cosmetica / De Iulia Mirică, 20.05.2017

Atunci când sunt utilizați în mod corespunzător, acizii precum acidul alfa hidroxil și acidul beta hidroxil pot reprezenta ingrediente excelente pentru pielea ta.

Însă iată ce se întâmplă dacă te speli pe față cu zeamă de lime, care conține ingrediente acide!

De ce nu ar trebui să te speli pe față cu zeamă de lime?


Acidul alfa hidroxil și acidul beta hidroxil pătrund adânc în pori, pentru a îndepărta celulele moarte ale pielii și pentru a-i oferi pielii o strălucire radiantă. Cu toate acestea, în momentul în care sunt aplicați necorespunzător, acizii pot provoca daune majore tenului tău. Ai auzit vreodată de persoane care aplică local substanțe acide, cum ar fi zeama de lime, ca pe o loțiune tonică?


Unii oameni sunt de părere că produsele de îngrijire a pielii sunt prea alcaline, iar produsele acide sunt bune pentru tenul tău. Ca să nu mai spunem de persoanele care folosesc și un burete abraziv îmbibat în zeamă de lime sau lămâie pentru a curăța cu adevărat stratul superior al pielii. Înainte de a merge mai departe în ceea ce privește curățarea pielii cu ajutorul sucului de lime sau lămâie, vom explica mai bine ce se înțelege prin "alcalin" și "acid".

Sistemul pH-ului este încadrat între valori de la 0 (mediul cel mai acid) la 14 (mediul cel mai alcalin), 7 considerându-se a fi pragul neutru. Acest lucru înseamnă că un nivel al pH-ului mai mic decât 7 este considerat a fi acid, în timp ce nivelurile de peste 7 sunt alcaline sau bazice. Potrivit lui Joshua Zeichner, un medic dermatolog din New York, pH-ul pielii este ușor acid, acesta fiind motivul pentru care este denumit în mod obișnuit drept mantaua acidă a pielii. Un pH de 5,5 este idel pentru ca toate celulele pielii să funcționeze în mod optim, pentru a menține hidratarea pielii și pentru a se proteja de mediul înconjurător. Săpunurile și produsele de curățare tradiționale au un pH alcalin, ceea ce înseamnă că acestea pot elimina uleiurile esențiale ale pielii, pot perturba echilibrul pielii și, de asemenea, pot provoca inflamații. La fel cum pH-ul alcalin este dăunător pielii, produsele cu un pH extrem de acid pot cauza leziuni ale pielii. Iar printre aceste produse se numără și lămâile și alte citrice. Chiar și sucurile naturale pot irita pielea într-o măsură semnificativă, așa că încearcă să nu înlocuiești produsele profesioniste de îngrijire a pielii cu ingrediente sau produse naturale foarte acide.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro