Jane Fonda a făcut lumină asupra trecutului ei întunecat
În acest timp, Henry Fonda îşi vedea liniştit de viaţa lui. Pe el îl interesa doar faptul că boala soţiei sale i-ar putea afecta cariera. Cu câteva săptămâni înainte ca Frances să fie pusă sub supraveghere pentru a preveni vreo tentativă de suicid, mama lui Jane a stat la o prietenă din Manhattan care a surprins-o într-o noapte privindu-se cu ochii holbaţi în oglindă: "Mă întreb unde este jugulara?", murmura ea în timp ce-şi pipăia gâtul. Era o teribilă prevestire a ceea ce avea să se întâmple, scrie Daily Mail.

Jane Fonda a aflat crudul adevăr despre moartea mamei sale după câteva luni, când o bună colegă de şcoală i-a arătat o ştire dintr-o revistă de film. Fratele ei, Peter, n-a ştiut nimic timp de câţiva ani.

Bezna aceea cumplită din copilăria ei a urmărit-o mereu pe Jane. Acum ştie cum să reziste, e la liman. Atunci era doar un copil debusolat, speriat, lipsit de orice sprijin. I-au trebuit câteva decenii pentru a se înţelege şi pentru a-şi face ordine în viaţa dominată de haos.

La început avea coşmaruri. În fiecare noapte, în căminul şcolii, o visa pe mama ei moartă. Îngrozită, ea i-a scris tatălui ei. "Henry inimă de piatră" i-a trimis înapoi scrisoarea cu greşelile gramaticale subliniate cu roşu, refuzând să discute despre sinuciderea mamei ei. Ce fel de om ar face una ca asta? Henry Fonda. Chiar el.

Jane a moştenit obsesia mamei sale pentru aspectul fizic. A devenit o adolescentă bulimică, afecţiune agravată de tatăl ei perfecţionist, care nu se sfia să-i zică mereu că se îngraşă. Asta a fost ca o picătură chinezească în mintea ei tulburată. Jane avea să povestească mai târziu că se simţea ca şi cum nu va fi niciodată iubită până când nu va fi perfectă. Iar tatăl ei i-a inoculat ideea bărbatului perfect, idee care avea s-o facă nefericită.