Aceasta este rochia neagră în care cântăreața americană a pozat, fiind criticată agresiv pentru că s-ar fi îngrășat
Nu este pentru prima oară când Pink demonstrează că are încredere în fizicul ei. La începutul acestui an, ea a pozat goală pentru o campanie publicitară a organizaţiei People for the Ethical Treatment of Animals (PETA), care activează în domeniul protecţiei animalelor.

Afişul în care Pink, în vârstă de 35 de ani, apare goală, cu genunchii la gură şi râzând, are 27 de metri lăţime şi a fost dezvelit în februarie în Times Square din New York. Această ocazie a fost folosită de PETA pentru a marca debutul Săptămânii Modei din metropola americană.


Afişul conţine sloganul "Aş sta mai degrabă goală decât să port blănuri - Pink pentru PETA/ lI'd rather go naked than wear fur - Pink for Peta".

"Mi-ar plăcea să spun că nu am purtat niciodată blănuri, dar, din nefericire, am trecut printr-o fază egoistă şi am purtat de câteva ori. Dar am devenit mai înţeleaptă, iar acum boicotez blănurile complet. Aş vrea ca toată lumea să fie forţată să înveţe despre ororile prin care trec aceste animale pentru tendinţele din modă. Sper ca persoanele care poartă blănuri să fie muşcate de fund de un animal asemănător celui a cărui blană o poartă pe spinare", a declarat Pink.


Pink, care s-a lansat pe scena muzicală în 2000, prezentându-se ca o artistă "antidot" pentru tiparul "fetei din vecini" adoptat de pe atunci tinerele cântăreţe Britney Spears şi Christina Aguilera, şi-a lansat cel de-al şaselea album din carieră, "The Truth About Love", în septembrie 2012.

În 2013, vedeta, al cărei nume real este Alecia Beth Moore, a fost desemnată Femeia Anului de revista Billboard, după ce s-a situat pe primul loc în topul celor mai bune albume realizat de această prestigioasă publicaţie muzicală, notează Mediafax.


Potrivit Billboard, artista a vândut, de-a lungul carierei, peste 40 de milioane de albume pe plan mondial şi peste 20 de milioane de single-uri în format digital.


Foto: Hepta, Daily Mail
  • Ecaterina, vineri, 15.05.2015 17:27
    parerea mea

    Lumea chiar a luat-o razna cu importanta pe care o acorda fizicului. Acesta este rezultatul utilizarii imaginilor nerealiste, photoshopate. N-are voie omul sa manace, sa ii iasa vreun cos pe barbie, sa imbatraneasca.... Dar e bine, asa lumea e frustrata si cumpara toate prostiile...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro