Pink are un mesaj pentru cei care o acuză că e grasă: "Nu-mi pasă!"

Vedete / 15.05.2015

Cântăreața a spus că la gala BMI Music Awards a purtat o rochie largă pentru că așa a vrut, nu pentru că nu-i plăcea cum arată corpul ei.

Apariția vedetei în vârstă de 35 de ani la evenimentul amintit a născut o serie de speculații. Rochia sa largă, care o acoperea din cap până-n picioare, a lăsat de înțeles că ea ar avea ceva de ascuns.

Dar Pink nu e genul care să se ascundă după deget și să-și lase reputația la discreția zvonurilor. Cântăreața americană a precizat că în niciun caz nu a purtat acea rochie roz pentru că nu i-ar plăcea cum arată corpul ei.

Explicația sa survine după ce mai mulți urmăritori de pe Twitter au criticat-o dur când au văzut o fotografie în care ea purta o rochie neagră, la un eveniment organizat luna trecută, John Wayne 30th Annual Odyssey Ball. Aceștia au acuzat-o că s-a îngrășat și că arată rău. Pink le-a retezat-o însă scurt: "Cred că lumea a luat-o razna. Unii cred că părerea lor contează și nu-mi dau seama de unde și de ce au ei atâta încredere, înțelegeți? Cred că e important pentru mine să le reamintesc că nu-mi pasă de ei", a punctat artista.


"Nu mă simt bine să fiu agresată. N-am fost niciodată. Nu sunt genul de persoană care să fie agresată. Nu-s genul care să stea și să-i privească pe unii cum tot agresează", a spus Pink. În pofida aspectului și atitudinii sale băiețești, Pink a explicat că ea e o persoană sensibilă. "Am fost crescută ca o fată. Sunt o fată. Am sentimentele mele. Oamenii cred că nu simt, dar sunt un om și eu", a adăugat ea.

Vedeta a precizat că nu ține cont de părerea celor agresivi, care o atacă pe tema aspectului ei fizic, și, ca o dovadă de sfidare la adresa acestora, a mărturisit că îi place să mănânce. Iar asta n-o împiedică să se simtă bine în corpul ei.
  • Ecaterina, vineri, 15.05.2015 17:27
    parerea mea

    Lumea chiar a luat-o razna cu importanta pe care o acorda fizicului. Acesta este rezultatul utilizarii imaginilor nerealiste, photoshopate. N-are voie omul sa manace, sa ii iasa vreun cos pe barbie, sa imbatraneasca.... Dar e bine, asa lumea e frustrata si cumpara toate prostiile...

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro