Cutia cu maimuţe: despre Eurovision şi revelaţia purică
Timid, am deschis din nou televizorul. În prime-time, tot pe banii mei, tot la televiziunea publică, Dan Puric, primul mim al țării, tocmai se dezgusta de mutanții care nu au cunoscut revelația purică
Mileniul al treilea abia începuse când se întâmpla istoria aceasta. Elevii de liceu se pregăteau să dea Bacalaureatul, aveau de susținut până și examene de admitere la facultăți, așa era pe atunci. Era necesar, cât de cât, să știi să vorbești și să scrii. Mă pregăteam să dau și eu o probă scrisă la gramatica limbii române. Aveam un profesor de o naivitate înduioșătoare. Mi-a dat temă pentru acasă să mă uit la televizor și să fac o listă cu greșelile de exprimare ale vorbitorilor pe sticlă.
Am umplut, conștiincios, într-un week-end un caiet întreg (tip dictando, format mic). Erau și mai puține posturi de televiziune pe vremea aceea. Apoi, fără nicio obligație în acest sens, n-am mai urmărit nicio emisiune de divertisment mai bine de un deceniu.
Ultimele vedete televizate pe care le-am cunoscut, deși de o prostie solemnă, radicală, vocală, mi-au apărut brusc, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o altă lumină. Le-aș fi alergat prin oraș cu titluri de doctor honoris causa. Căci erau adevărați academicieni față de ce am regăsit pe foarte micul ecran.
Am ajuns printr-un tragic concurs de împrejurări să îi văd și eu pe consumatorii de gândaci de pe Pro TV, televiziunea-etalon, port-stindardul democrației, în definitiv doar un pion în avangarda imbecilizării poporului telespectator, un OTV cu un luciu mai american și câteva emisiuni pe care le poți privi fără anti-vomitiv la îndemână.
Am umplut, conștiincios, într-un week-end un caiet întreg (tip dictando, format mic). Erau și mai puține posturi de televiziune pe vremea aceea. Apoi, fără nicio obligație în acest sens, n-am mai urmărit nicio emisiune de divertisment mai bine de un deceniu.
Ultimele vedete televizate pe care le-am cunoscut, deși de o prostie solemnă, radicală, vocală, mi-au apărut brusc, la sfârșitul săptămânii trecute, într-o altă lumină. Le-aș fi alergat prin oraș cu titluri de doctor honoris causa. Căci erau adevărați academicieni față de ce am regăsit pe foarte micul ecran.
Am ajuns printr-un tragic concurs de împrejurări să îi văd și eu pe consumatorii de gândaci de pe Pro TV, televiziunea-etalon, port-stindardul democrației, în definitiv doar un pion în avangarda imbecilizării poporului telespectator, un OTV cu un luciu mai american și câteva emisiuni pe care le poți privi fără anti-vomitiv la îndemână.
Ge-ni-al ! din pacate...ASTA e realitatea !