Dorian Popa, printre gândaci, în show-ul Pro TV care deschide o nouă etapă în decăderea televiziuniiȘi ca și cum nu era de-ajuns, în aceeași zi blestemată mi-a fost dat să văd, pe banii mei, la televiziunea publică deci, dezmățul oltenesc de la Eurovision. Am început să bat, creștinește, cruci și să strig “O, Doamne, Dumnezeule!” și “Iisuse, Iisuse Hristoase!”, ca un călugăr în criză mistică sau ca o actriță de filme porno cu aplecări religioase.
A doua zi, timid, am deschis din nou televizorul. În prime-time, tot pe banii mei, tot la televiziunea publică, primul mim al țării tocmai se dezgusta de mutanții care nu au cunoscut revelația purică. Definitiv înfricoșat de mim, care se încrunta ca să pară inteligent, definitiv speriat de acest fanatic chel cu părul creț care entuziasmează sfertodocții în conferințe în care reciclează niște citate despre Dumnezeu din cărți de mâna a paișpea, am oprit cutia cu maimuțe, cum frumos i se spunea televizorului încă din secolul XX.
Trag nădejde că acest mijloc de a distra - ieftin, grotesc - legumele de canapea pur și simplu o să dispară. Intenționez să-mi verific speranța în 2027. Până atunci nu mai am curaj să mă apropii de telecomandă. Nu sunt în target.