Cea de-a şasea seară a show-ului de la Pro TV a reprezentat ultima ediţie a "audiţiilor pe nevăzute", la finalul căreia cei patru juraţi şi-au completat echipele de cate 14 concurenţi. Ediţia a fost una a surprizelor, a tensiunii şi a emoţiilor, mulţi dintre concurenţi declarând că au tremurat efectiv cât timp au stat pe scenă.
Prima concurentă a serii a fost o artistă cunoscută deja publicului, Dalma Kovacs, care a colaborat timp de doi ani cu Marius Moga şi care a făcut parte şi din show-ul "Land of Jokes", de la Pro TV.
Ea reuşit să întoarcă toate scaunele juraţilor, cucerindu-i cu vocea senzaţională şi cu modul în care a interpretat piesa.
"Eu o ştiu pe Dalma. Am cântat împreună. Mă uitam foarte bine la ea şi mă gândeam ce-i lipseşte. Fizic are, voce nu mai vorbim, de schimbat te-ai schimbat foarte mult, dar îţi lipseşte o echipă în spate care să te lanseze. Eu cred că echipa mea poate face asta"
La rândul său, Moga a mărturisit că nu a recunoscut-o pe Dalma Kovacs, dar a apreciat evoluţia ei.
Totuşi, Dalma l-a ales pe Horia Brenciu să-i fie antrenor.
Horia Brenciu şi-a completat echipa cu Vlad Simon, care l-a convins pe jurat să se întoarcă în doar cateva secunde. Antrenorul nu s-a putut abţine să nu cânte alături de Vlad.
După ultima ediţie a "audiţiilor pe nevăzute", echipa lui Horia Brenciu arată astfel:
Smiley şi-a ales trei concurenţi.
Mihail Gheorghe a avut nevoie doar de şase secunde pentru a-l convinge pe Brenciu să se întoarcă, Smiley urmându-i şi el exemplul.
"James Morrison este unul dintre cântăreții mei preferaţi. Mi-a plăcut din prima alegerea. Faptul că ai cântat-o senzaţional m-a făcut să întorc scaunul, aşa că te vreau în echipa mea", a spus Smiley, care a fost ales în final de concurent.
Elena Vasile, de 37 de ani, solistă a trupei Electric Fence, a început timid, dar în final l-a convins pe Smiley să se întoarcă. Ea a declarat că îi este puţin teamă de faptul că a ajuns în echipa lui Smiley, deoarece acesta a renunţat uşor la concurentele pe care le-a avut în primul sezon al show-ului.
Ultimul concurent intrat în echipa lui Smiley este Dragoș Cristiu, care a terminat Seminarul teologic din Constanţa şi a cântat în coruri bisericeşti. A plecat apoi pe un vas de croazieră, dar a decis să renunţe la cateva oferte de job pentru a participa la "Vocea României".
"Ce frumos te-ai jucat cu piesa asta, ai pus multă dragoste în ea", a remarcat Smiley, în timp ce Moga, care s-a întors şi el, a precizat: "Ai o voce foarte caldă. M-a surprins uşurința cu care faci nişte flexiuni. Ţi-a lipsit ceva surprinzător"
Alegerea lui Dragos s-a indreptat către Smiley.
După alegerile făcute în această ediţie, echipa lui Smiley arată astfel:
Şi Marius Moga şi-a completat echipa cu trei concurenţi în ultima ediţie a "audiţiilor pe nevăzute".
Al doilea concurent al serii care a reuşit să întoarcă toate scaunele a fost Vizi Imre, juraţii scoţând toate armele pentru a şi-l adjudeca.
În momentul în care a spus că e ungur, Horia i-a mărturisit că şi una dintre bunicile lui era unguroaică. Nici Loredana nu s-a lăsat mai prejos, afirmând: "Vreau să dau un loc de frunte minorităţii maghiare în echipa mea".
"Ai o voce spectaculoasă, tu eşti spectaculos. Îmi place de tine, mi se pare că eşti un om cald", a fost remarca lui Smiley.
Moga a fost deranjat de "momelile" lui Brenciu. "Dacă e s-o luam aşa, şi bunica mea a mers toată viața la slujbele romano-catolice în ungurește şi le-a învăţat pe toate", a spus el.
În final, Vizi Imre l-a ales pe Moga. Motivaţia a acestuia a fost următoarea: "Eu sunt in general un om sincer, mă leg sentimental sincer de domnul Marius Moga. O să vă spun și de ce. Eu am o trupă acustică, i se spune Undercover Band și noi am parodiat niște piese ale lui Marius Moga".
Monica Merişan a jucat, alături de Florin Călinescu şi Octavian Strunilă, în filmul "Poveste de cartier", în care a cântat manele.
"Nu mă caracterizează această muzică. Am venit la Vocea României pentru că mi-e dor să cânt muzica bună. Când urc pe scenă mă simt minunat. Nu mai sunt eu, sunt alta persoană, devin ceea ce nu credeam vreodată că voi deveni", a declarat ea.
În ultima secundă, Monica a reuşit să întoarcă scaunul lui Marius Moga, la fel cum s-a întamplat şi în cazul lui Marcel Roşca, ultimul sosit în echipa lui Moga.
Astfel, echipa lui Moga este următoarea:
Loredana mai avea nevoie de un singur concurent pentru a-şi completa echipa, iar acesta a fost Alexandru, pe care l-a ales tot în ultimele secunde. Loredana i-a apreciat acestuia vocea caldă, dar şi aspectul fizic.
După audiţiile pe nevăzute, echipa Loredanei arată astfel:
Pavel Bartoş a fost şi el concurent la "Vocea României", la ultima ediţie a "audiţiilor pe nevăzute". El a întors toate scaunele şi a cântat împreună cu juraţii.
În următoarea ediţie, cea a "confruntărilor", antrenorii vor stabili duete în cadrul echipelor lor, urmând ca în urma fiecărui duel vocal să fie eliminat câte unul dintre ei.
La final, din cei 7 rămaşi în fiecare echipă, doi vor intra la "cântecul decisiv", urmând să rămână câte şase membri.