Dalma este interpretă şi a lucrat timp de doi ani cu Marius Moga, dar nu a mai vrut să facă parte din echipa lui.
Loredana şi Smiley s-au întors primii când ea a cântat, urmaţi de Horia Brenciu. La final, nici Moga nu s-a putut abţine şi a apăsat pe buton. Acesta a mărturisit că nu a recunoscut-o pe Dalma Kovacs şi a apreciat evoluţia ei.
"Pe scurt, primele voastre întâlniri nu s-au soldat cu nimic", a ţinut Horia Brenciu să-şi "înţepe" colegul de juriu. Concurenta pusese, însă, ochii şi pe Smiley: "N-ai zis nimic", l-a certat ea.
"Eu o ştiu pe Dalma. Am cântat şi împreună. Mă uitam foarte bine la ea şi mă gândeam ce-i lipseşte. Fizic are, voce nu mai vorbim, de schimbat te-ai schimbat foarte mult, dar îţi lipseşte o echipă în spate care să te lanseze. Eu cred că echipa mea poate face asta"
Totuşi, surpriză sau nu, alegerea Dalmei a fost Horia Brenciu.
Dalma Kovacs a facut parte si din show-ul "Land of Jokes", de la Pro TV. Ea a venit cu un susţinător special: un Golden Retreiver, care a însoţit-o chiar şi pe scenă.