Însărcinată în 35 de săptămâni, Christine Schleppy a început să aibă contracţii chiar când uraganul Sandy a lovit New Jersey. Serviciul de urgenţă american, suprasolicitat, a reuşit să ajungă acasă la gravidă, dar drumul până la spital a devenit o aventură.
În urma uraganului Sandy, care a provocat distrugeri în Statele Unite ale Americii, un cuplu sărbătoreşte totuşi. Christine, mamă deja a cinci copii, a trecut prin încercări grele până a aduce pe lume încă un membru al familiei Schleppy, informează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.
Femeia, însărcinată în 35 de săptămâni, a început să aibă contracţii chiar când uraganul Sandy a lovit New Jersey. Locuitorii din New Jersey erau avertizaţi că trebuie să se adăpostească în aceea perioadă.
Soţul ei, David, observând cum contracţiile Christinei se intensifică, a sunat la serviciul de urgenţă. Deşi condiţiile de pe drumuri erau unele grele, o ambulanţă a reuşit să ajungă până la urmă la casa familiei Schleppy.
"Ştiam că sunt mulţi copaci la pământ şi drumuri închise în stânga şi în dreapta", a spus David.
Ambulanţa a încercat iniţial să transporte cuplul la spitalul din Princeton, dar inundaţiile şi drumurile periculoase au făcut acest lucru imposibil.
Apoi, ambulanţa s-a împotmolit în noroi iar Christine a început să aibă dureri şi mai mari.
În ajutorul lor a venit o maşină de pompieri care a reuşit să treacă peste toate obstacolele de pe drum şi să ajungă la un spital provizoriu amenajat într-o sală de sport a unei biserici.
"Cu siguranţă a fost foarte stresant acest drum", a mărturisit David.
Christine a adus pe lume un băieţel sănătos căruia i-a pus numele Liam Alexander. Atât mama cât şi fiul sunt sănătoşi şi aşteaptă momentan într-un spital până se pot întoarce acasă.
Foto: AFP / Mediafax