Solyaris (Andrei Tarkovsky, 1972)

Dezvoltând ideea unei „planete inteligente” care, încercând să stabilească o cale de comunicare cu astronauţii pământeni ce-o observă, le personifică material obsesiile subconştientului, romancierul Stanislaw Lem dezvoltă o idee fără egal: cât de „umană” se poate considera o asemenea copie fidelă a unei persoane reale...? Cât de „uman” este umanul în general, aşa cum îl concepem?

Stalker (Andrei Tarkovsky, 1979)

Cel mai bun film al tuturor timpurilor, pornind tot de la un mare roman science-fiction. Superlativ pe toate nivelurile. „Călăuza” este o adaptare a unui roman științifico-fantastic foarte popular în țările Europei de Est („Picnic la marginea drumului”, de Arkadi și Boris Strugatki) și folosește procedeele specifice genului - din nou un fenomen misterios, poate de origine extraterestră, care ar materializa dorințele cele mai intime ale exploratorilor săi păcătoși - pentru a pune întrebări fundamentale despre umanitate, memorie, dorință și disperare. Considerat de mulţi capodopera întregii opere a lui Tarkovsky, Stalker/Călăuza este un film unic atât ca fond, cât şi ca formă, de o inepuizabilă bogăţie şi profunzime a sensurilor, şi filmat cu o expresivitate plastică inegalabilă. Amprenta sa aparte s-a imprimat nu numai asupra artei cinematografice (SF şi mainstream), ci şi asupra oricui l-a văzut - şi l-a înţeles, în măsura  posibilului, căci e unul dintre cele mai criptice filme făcute vreodată. În plan atât personal, cât şi general, "Călăuza" ne conduce într-o lume care nu mai e aceeaşi cu cea cunoscută înainte.